Pancu mai așteaptă, între cariera de jucător și funcția de președinte. 'Moraru are un proiect de viitor'



02 июля 2015

 

**VIDEO** Pancu mai așteaptă, între cariera de jucător și funcția de președinte. 'Moraru are un proiect de viitor'

Rapid are probleme de lot înaintea startului din Liga a 2-a. Mai mult, alb-vișiniii nu îşi pot numi un antrenor până pe 17 iulie, când va fi o nouă adunare a acționarilor. În aceste condiții, conducerea insistă ca Daniel Pancu să rămână în cadrul clubului, chiar dacă acesta nu s-a decis în privința carierei de jucător.

Fotbalistul - care în luna august va împlini 38 de ani - este tentat să îşi amâne retragerea şi să mai evolueze pentru echipa la care a debutat în 1996. 7 goluri în 21 de meciuri a avut Pancu în precedenta prezenţă a giuleştenilor în eșalonul secund, dar tocmai Liga a 2-a pare să fie impedimentul în calea revenirii sale.

"O lună am stat mai mult cu telefonul închis, să uit lucrurile care s-au întâmplat și acum dăm un restart, fiindcă e normal. Situația știti că nu e foarte stabilă în acest moment. Am discutat cu domnul Moraru, care vorbește foarte frumos și care are un proiect de viitor. E vorba și e o întinerire forțată, fiindcă te obligă și Liga a 2-a.", a declarat Daniel Pancu, în cadrul emisiunii "Fotbal Club".

Meciul de retragere al lui Pancu nu a mai avut loc. Pe 25 iunie, la cea de-a 92-a aniversare a clubului giuleștean, alb-vișiniii își doreau să joace un amical cu Beșiktaș Istanbul, cealaltă echipă în tricoul căreia atacantul a făcut istorie.

"Era aproape imposibil să facem un meci amical cu Beșiktaș, care are programul făcut până la la iarnă. A fost doar o idee a suporterilor.", a precizat legendarul jucător rapidist.

Cu toate că nu s-a retras în mod oficial, "Pancone" încă se gândește dacă să continue tot ca fotbalist sau să rămână în cadrul clubului în altă funcție, poate chiar ca președinte: "Îmi e greu să cred că mai pot ajuta Rapidul și din teren. Și în urmă cu doi ani, eram foarte concentrat doar pentru meciurile cu Iași și Clinceni, cu care ne luptam la promovare. E o problemă de concentrare. În afară de mine, Daniel Niculae și Săpunaru, nu mai este nimeni care să reprezinte Rapidul și ar putea fi o soluție să rămân în cadrul lotului și să ajut cum pot mai bine. Domnul Moraru mi-a transmis că își dorește foarte mult ca eu să continui în club, acum să vedem în ce poziție pot să ajut mai mult. S-a vorbit inclusiv să rămân ca președinte".

Daniel Pancu a discutat și despre varianta Vasile Miriuță, care în această săptămână figura printre favoriții pentru preluarea băncii giuleștene.

"Rapid nu poate numi un antrenor până pe 17 iulie, când e adunarea acționarilor. Se va vota o nou organigramă a clubului și apoi se va lua o decizie. Din partea mea, Miriuță s-ar potrivi cu Rapidul. Nu îl cunosc foarte bine, dar din afară pare un antrenor bun.", a mai spus "Pancone".

Două goluri în 18 meciuri a avut Daniel Pancu în sezonul trecut de Liga 1.

Источник – DIGIsport


ПРОКОММЕНТИРОВАТЬ

КОММЕНТАРИИ



sports.md

Cамые обсуждаемые

Самые популярные

  • за год
  • за 6 месяцев
Loading...
Наверх ↑