TAS va decide până la 21 iulie dacă atleții ruși vor putea participa la Olimpiada de la Rio



04 июля 2016
Foto:telegraph.co.uk
Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS), cu sediul la Lausanne (Elveția), urmează să anunțe, până la 21 iulie, decizia sa în privința participării a 68 de atleți ruși la Jocurile Olimpice de vară de la Rio de Janeiro, conform unui comunicat dat publicității luni, scrie Agerpres.
Un acord de "procedură accelerată" a fost încheiat între Comitetul Olimpic Rus (ROC), Federația internațională de atletism (IAAF) și cei 68 de atleți implicați, pentru a solicita TAS să statueze în ultimă instanță asupra acestui dosar, înaintea JO 2016 (5-21 august), adaugă comunicatul.
Pe 13 noiembrie 2015, IAAF a suspendat Federația rusă de atletism din calitatea de membru al federației internaționale, sancțiune confirmată apoi pe 26 noiembrie 2015 și 17 iunie 2016. Conform regulamentului Federației internaționale, un sportiv a cărui federație națională este suspendată devine ineligibil pentru competițiile desfășurate sub egida IAAF.
În cererea de arbitraj adresată TAS, Comitetul olimpic rus și cei 68 de atleți solicită ca TAS să se pronunțe în privința "validității, aplicabilității și scopului" regulilor 22.1 (a) și 22.1A din regulamentul competițional al IAAF și să stabilească, totodată, dacă un atlet rus care nu se află în prezent în stare de suspendare pentru încălcarea regulamentului antidoping poate participa la Jocurile Olimpice 2016, cu condiția să îndeplinească criteriile sportive.
TAS precizează, în finalul comunicatului său, că a inițiat procedura de arbitraj în cursul zilei de luni, iar decizia finală urmează să fie anunțat cel mai târziu pe 21 iulie 2016.
În așteptarea deciziei, atleta rusă Iulia Stepanova, specialistă în proba de 800 m, aflată la originea dezvăluirilor privind existența unui sistem de dopaj organizat în atletismul rus, a fost autorizată să dispute competițiile internaționale "ca atletă neutră'', datorită ''contribuției sale excepționale la promovarea atleților curați, la fair-play, la integritate și autenticitate în sport'', după cum a anunțat IAAF.
Participarea sa la JO 2016 este condiționată însă de acordul formal al Comitetului Internațional Olimpic, organizatorul competiției de la Rio.
IAAF dorește ca Iulia Stepanova să participe la JO 2016 sub culori neutre, în timp ce CIO vrea ca atleții ruși autorizați să concureze la Olimpiada braziliană să fie admiși sub drapelul lor național.
''Ei vor concura sub culorile rusești, deoarece doar membrii afiliați ai comitetului național olimpic pot participa la JO. Or, Comitetul național olimpic rus nu este suspendat'', afirmase președintele CIO Thomas Bach pe 21 iunie.
Источник – PublikaTV


ПРОКОММЕНТИРОВАТЬ

КОММЕНТАРИИ



sports.md

Cамые обсуждаемые

Самые популярные

  • за год
  • за 6 месяцев
Loading...
Наверх ↑