![foto: facebook.com/ion.lazarenco.tiron.1](http://media.publika.md/md/image/201610/w460/ff_23301100.jpg)
Ion Lazarenco a traversat înot strâmtoarea Molokai din Hawaii. Astfel, compatriotul nostru a ajuns la cinci din cele şapte strâmtori ale lumii pe care şi le-a propus să le treacă înot.
Aşa şi-a început aventura în Hawaii Ion Lazarenco.
Timp de peste 18 ore, moldoveanul a avut de înfruntat valuri năprasnice şi o vreme proastă. Mai mult decât atât, în timpul înotului Lazarenco a fost înţepat de trei meduze.
În total, compatriotul nostru a înotat 42 de kilometri, iar în mai puţin de o lună a ajuns la 75 de kilometri parcurşi, după ce a trecut înot şi canalul Catalina din California.
Ajuns în Oahu, stors de forţe, Lazarenco a ţinut să le transmită un mesaj pe o reţea de socializare celor care l-au susţinut.
Ion Lazarenco are 37 de ani şi e stabilit în Irlanda din 1999.
Din aceste acțiuni, moldoveanul colectează bani pentru a amenaja terenuri de sport la noi în ţară.
Traversarea strâmtorii Molokai dar şi a canalului Catalina a fost susţinută financiar de fundaţia lui Vlad Plahotniuc, Edelweiss.