Bătaie în timpul unui meci. Arbitrul a fost nevoit să oprească partida pentru a calma spiritele din tribune (VIDEO)



024 октября 2014

 

Meciul Slovan Bratislava - Sparta Praga din Liga Europei a fost întrerupt, după ce fanii celor două formaţii s-au luat la bătaie. Arbitrul suedez Martin Strombegsson a fost nevoit să oprească partida în minutul 42, la scorul de 0-0 pentru a calma spiritele din tribune. 

Rivalitatea dintre suporterii lui Slovan şi Sparta se cunoaşte încă din perioada când Slovacia şi Cehia era o singură ţară. Astfel, aproape de finalul primei reprize fanii celor două grupări s-au luat la bătaie şi chiar au pătruns pe suprafaţa de joc.

În cele din urmă meciul a fost întrerupt şi a fost în pericol de a fi suspendat definitiv. Forțele de ordine au intervenit însă la timp şi au reuşit să calmeze spiretele, totodată au fost nevoite să-i conducă pe fanii cehi în afara arenei şi chiar până la ieşirea din oraş.

Presa slovacă a mai scris că mai multe maşini ale suporterilor cehi, parcate în afara stadionului şi pe străzile adiacente au fost vandalizate. Într-un final, meciul a fost reluat, după 40 de minute de întrerupere şi după ce au fost calmate şi spiritele din tribune.

Sparta s-a impus în partida cu Slovan, scor 3-0, prin golurile marcate de Lafata,  Konate şi Krejci.

Источник – PublikaTV


ПРОКОММЕНТИРОВАТЬ

КОММЕНТАРИИ



sports.md

Cамые обсуждаемые

Самые популярные

  • за год
  • за 6 месяцев
Loading...
Наверх ↑