În Austria a fost dat startul noului sezon al Cupei Mondiale la schi alpin



024 октября 2014
Foto: canada.com

În staţiunea austriacă Solden a avut loc o ceremonie, care a marcat deschiderea noului sezon al Cupei Mondiale de Schi Alpin. La eveniment au participat cei mai buni schiori din lume, printre care americanul Ted Ligety, austriaca Anna Fenninger sau norvegianul Aksel Lund Svindal.

Ultimul va rata startul acestui sezon, după ce a suferit o întindere a tendonului lui Ahile în timpul unui meci de fotbal.

"De obicei, dacă recuperarea decurge bine după operaţie, atunci în trei luni aş putea reveni la pregătiri, adică să schiez. Deocamdată, aceasta este tot ce ştiu, dar vom vedea ce se va întâmpla mai departe", a spus Svindal.

Şi campionul mondial de la Slalom Gigant, Ted Ligety regretă absenţa norvegianului, însă pentru el cel mai important este noul sezon competiţional, în care vrea să-şi apere titlul: "Principalul meu obiectiv este să câştig un titlu la slalom uriaş. E ceea ce îmi doresc foarte mult. Dar, pentru a îndeplini acest obiectiv, voi încerca să mă impun la Mondialele din SUA. "

În schimb, în cadrul aceleiaşi ceremonii, Anna Fenninger a fost desemnată de către Asociaţia Internaţională a Jurnaliştilor Sportivi,  "Schioarea de Aur".

"Este o onoare pentru mine să fiu aleasă, dintre alţi schiori, cea mai bună. Vreau să mulţumesc tuturor jurnaliştilor pentru apreciere", a spus Anna Fenninger.

Fenninger, medaliată cu aur la Olimpiada de la Soci în proba de Super G, a devenit a 15-a femeie care a fost desemnată de jurnalişti "Schioarea de Aur". Această distincţie se oferă anual celor mai buni schiori din 1963.  

Prima etapă din noul sezon a Cupei Mondiale de Schi Alpin este programată pe 25 octombrie, la Solden.

Источник – PublikaTV


ПРОКОММЕНТИРОВАТЬ

КОММЕНТАРИИ



sports.md

Cамые обсуждаемые

Самые популярные

  • за год
  • за 6 месяцев
Loading...
Наверх ↑