Universitatea Cluj și-a propus să câștige Cupa! ”Obiectiv propus de noi, vestiarul”



030 октября 2014

 

**VIDEO** Universitatea Cluj și-a propus să câștige Cupa! ”Obiectiv propus de noi, vestiarul”

George Ogăraru, antrenorul celor de la U Cluj, a spus că echipa sa are obiective îndrăznețe și a explicat și pe ce se bazează.

Universitatea Cluj s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei României, după ce s-a impus cu 3-1 pe terenul celor de la FC Brașov (DETALII AICI).

”Dubla” lui Ceppelini, precum și golul lui Lemnaru au rezolvat ecuația unei partide în care ardelenii au fost vioara întâi. La finalul partidei de sub Tâmpa, George Ogăraru, antrenorul ”șepcilor”, a spus ce ambiții are cu echipa sa în competiția KO.

”Suntem foarte bucuroși pentru această calificare, deoarece Cupa este un obiectiv pe care ni l-am propus noi, vestiarul. Echipa a început să joace ceea ce îmi doresc eu, suntem pe drumul cel bun”, a spus Ogăraru.

Tehnicianul ardelenilor nu are nicio preferință pentru faza următoare a competiției, tocmai pentru că se bazează pe valoarea lotului.

”Nu mi-am dorit niciodată niciun adversar. Întotdeauna am fost stăpân pe calitățile mele, pe ceea ce știu să fac și asta se va întâmpla și acum când am devenit antrenor. Oricine va fi, ne vom pregăti pentru a-l înfrunta și a-l învinge”, a spus Ogăraru.

Источник – DIGIsport


ПРОКОММЕНТИРОВАТЬ

КОММЕНТАРИИ



sports.md

Cамые обсуждаемые

Самые популярные

  • за год
  • за 6 месяцев
Loading...
Наверх ↑