Aarau - Vaduz 2-1 într-un meci interzis cardiacilor, Ionița integralist



Ultima etapă înaintea pauzei de iarnă, în cea de-a doua ligă de fotbal a Elveţiei, a avut drept cap de afiş meciul dintre Aarau şi Vaduz.

Lovitura de începere a stat în suspensie până cu două ore înainte de ora oficială de start a partidei, pentru că, din nou, la Aarau a nins abundent, iar zăpada depăşea nivelul gleznei. În cele din urmă, graţie eforturilor făcute de organizatori, partida s-a putut disputa în condiţii acceptabile.

Oaspeţii au deschis scorul rapid, în minutul 6, prin golul marcat de Maccopi din penalty. Egalarea a survenit două minute mai târziu, când Schultz şi-a trecut numele pe lista marcatorilor. Apoi jocul a fost foarte echilibrat, iar starea proastă a gazonului a încurcat destul de mult construcţia celor două formaţii. Aarau s-a impus după golul marcat în minutul 52 de Calla.

La formaţia gazdă pe teren s-a aflat, în linia mediană, conaţionalul nostru Artur Ioniţa, care, ca de obicei, a evoluat foarte bine. Aarau este pe primul loc în al doilea eşalon, cu 37 de puncte, cinci mai multe decât a doua clasată, Bellizona, care joacă însă mâine ultimul meci al anului.

Sezonul pentru Aarau nu s-a încheiat, deoarece Ioniţa şi coechipierii mai au un meci de disputat, contra puternicei St. Gallen, din prima divizie, săptămâna viitoare, în Cupa Elveţiei.

Источник – MOLDOVA.sports.md


ПРОКОММЕНТИРОВАТЬ

КОММЕНТАРИИ

Cамые обсуждаемые

Самые популярные

  • за год
  • за 6 месяцев
Loading...
Наверх ↑