Mihai Stoica, însoțit de avocat



UPDATE Ora 10:30. Managerul roș-albaștrilor, Mihai Stoica, s-a întors la poliţie, la prima oră a zilei, însoţit de un avocat, după care va merge la tribunal pentru stabilirea faptelor. La fața locului a sosit şi prim-secretarul ambasadei României în Macedonia.


UPDATE Ora 10:25. Managerul general al Stelei, Mihai Stoica, a fost audiat la poliţia din Skopje, în noaptea de luni spre marţi, după ce a avut un incident cu reporterii ProSport şi ProTV.

Luni după-amiază, la Skopje, reporterii ProSport şi ProTV ar fi fost agresaţi de bodyguarzii care însoţesc lotul Stelei şi de managerul Mihai Stoica, la antrenamentul oficial al formaţiei antrenate de Laurenţiu Reghecampf, înainte de returul cu Vardar din Liga Campionilor. Din declaraţiile jurnaliştilor implicaţi, Stoica şi unul dintre agenţi i-au smuls din mâini telefonul mobil jurnalistei ProTV Alexandra Tănăsescu şi au şters imagini de pe acesta. 

Alexandra Tănăsescu a mers la spital unde i-a fost eliberat un certificat medico-legal, mâna Alexandrei fiind bandajată de către medici.

Reprezentaţi ai poliţiei au ajuns în jurul orei 00.00, ora locală, la hotelul în care este cazată delegaţia Stelei, pentru a-l identifica pe agresor. Stoica a afirmat că el este cel acuzat, însă a refuzat iniţial să meargă la poliţie.

În momentul în care poliţia l-a invitat la secţie, managerul Stelei a afirmat că este cetăţean european, iar reprezentanţii legii trebuie să se prezinte cu mandat pentru aşa ceva.

În cele din urmă, Stoica a acceptat să meargă la secţia de poliţie, dar acolo managerul Stelei a declarat că cei doi care au agresat-o pe Alexandra Tănăsescu nu sunt gărzile sale de corp şi că nu sunt cazaţi în hotelul Stelei.


Ultima ședință de pregătire pe care a efectuat-o Steaua înaintea returului cu Vardar Skopje a avut parte de un scandal fără precedent pentru fotbalul şi presa din România.

UEFA nu impune ca antrenamentele să fie deschise presei în tururile preliminare ale UCL, iar conducerea formației din Ghencea a luat decizia să interzică accesul la ședința de pregătire a reporterilor postului care va transmite meciul în direct, Pro TV, și a ziariștilor de la Pro Sport, colegi de trust cu televiziunea în cauză. Înștiințați de hotărârea conducerii executive a Stelei, jurnaliștii respectivi s-au prezentat totuși la stadion, iar lucrurile au degenerat atunci când ziariştii au încercat să pătrundă în incinta arenei.

Conform Mediafax, ziariștii ar fi fost agresați de cei trei agenți de pază care au însoțit-o pe campioana României în deplasarea la Skopje, jurnaliştilor impunându-li-se să părăsească imediat stadionul. De asemenea, ziariștii susțin că oficialul Stelei le-ar fi adresat mai multe injurii, totul culminând cu faptul că la un moment dat acesta i-ar fi smuls din mână telefonul unei reporterițe care filma incidentele, pentru ca apoi să înceapă să șteargă imaginile.

"Am avut un incident nefericit la antrenament. Sigur, îmi cer scuze pentru acest lucru, îmi pare rău că am avut această ieșire, dar ziariștii în cauză n-au respectat decizia noastră. Toată presa a respectat hotărârea ca antrenamentul să fie închis și n-au venit, dar cei de la Pro TV și Pro Sport au apărut totuși și au încercat să intre cu forța.

I-am invitat mai întâi cu frumosul, dar apoi am avut o ieșire necontrolată. Nu am bruscat însă pe nimeni, ci doar am avut un limbaj mai colorat, că așa e la stadion. I-am luat telefonul din mână, e adevărat, pentru că mă sfida, filmându-mă direct în față, dar i l-am dat imediat înapoi. Este regretabil, dar trebuie să existe respect reciproc. Repet, nu am bruscat pe nimeni, e o minciună și mă gândesc să-i acționez în judecată", a spus Mihai Stoica, în direct la Digi Sport, în cadrul Fanatik Show.

Prezent în studio ca invitat, Cornel Dinu l-a sfătuit pe mananagerul Stelei să fie mult mai cumpătat pe viitor, poziţia în care se află la Steaua obligându-l să aibă alt comportament.

Источник – DIGIsport


ПРОКОММЕНТИРОВАТЬ

КОММЕНТАРИИ



sports.md

Cамые обсуждаемые

Самые популярные

  • за год
  • за 6 месяцев
Loading...
Наверх ↑