Kyrgios, înainte să-l învingă pe Nadal la Londra: ”Avem 14 Grand Slamuri împreună, va fi un meci bun”

**VIDEO** Kyrgios, înainte să-l învingă pe Nadal la Londra: ”Avem 14 Grand Slamuri împreună, va fi un meci bun”

Australianul Nick Kyrgios, în vârstă de doar 19 ani, a reușit una dintre cele mai mari surprize ale anului în tenis, eliminându-l pe numărul 1 mondial, spaniolul Rafael Nadal (DETALII), în optimile de finală de la Wimbledon. Australianul, numărul 144 ATP, a câștigat cu 7-6 (5), 5-7, 7-6 (5), 6-3, reușind totodată cel mai spectaculos punct al anului, în setul doi, la scorul de 3-3 și 40-0 pentru Nadal, pe serva spaniolului.

Vezi mai jos punctul anului, reușit de Kyrgios:

Ultima oară când un adolescent anonim a eliminat un număr 1 mondial s-a întâmplat acum nouă ani, în 2005, când un spaniol necunoscut atunci, pe numele său Rafael Nadal, îl învingea pe Roger Federer la Roland Garros. Australianul este, totodată, primul jucător din afara topului 100 care elimină un număr 1 ATP, de la Andrei Olhovskiy, pe atunci numărul 193 mondial, care îl învingea pe americanul Jim Courier în 1992.

Tânărul australian a demonstrat și înaintea meciului cu Nadal că are încredere și umor, dând una din cele mai bune declarații ale sezonului în tenis. Întrebat dacă este de părere că va fi un meci spectaculos între el și Nadal, Kyrgios a declarat: ”Evident. Împreună avem 14 titluri de Grand Slam, deci ar trebui să fie un meci foarte bun”. Asistența a izbucnit în râs la conferința de presă, apreciind gluma puștiului care făcea referire la cele 14 titluri ale adversarului său.

(În copilărie, Kyrgios era un copil grăsuț, fan Wu Tang Clan)

Australianul l-a impresionat și pe marele John McEnroe, care îi prevede o carieră de succes: „Cred că l-am găsit pe noul băiat minune al tenisului. Nu credeam că va face față meciului cu Nadal. Răspândea, însă, acea încredere absolută că poate câștiga meciul. Se purta ca și când ar fi în stare să câștige turneul. Ultimul pe care l-am văzut atât de plin de încredere era Boris Becker, un adolescent care credea și el că poate bate pe oricine îi stă în cale. Să pierzi două seturi și cu toate acestea să câștigi setul patru în fața lui Nadal arată că trebuie să fii un tip fantastic”

Din păcate, imediat după eliminarea surprinzătoare a lui Nadal, australianul a pierdut în fața canadianului Milos Raonic, în sferturile de finală ale turneului de la Wimbledon. Raonic s-a impus cu 6-7 (4-7) 6-2 6-4 7-6 (7-4).

<span style=VEZI AICI REZUMATUL MECIULUI NICK KYRGIOS-RAFAEL NADAL.

Источник – DIGIsport

ПРОКОММЕНТИРОВАТЬ

КОММЕНТАРИИ

sports.md

Cамые обсуждаемые

Самые популярные

• за год
• за 6 месяцев
Loading...
Наверх ↑