Meci încheiat cu scandal la Orhei! "I-am spus arbitrului că este un nesimţit"



04 декабря 2013

 

Meci încheiat cu scandal la Orhei! Antrenorul echipei FC Costuleni, Lilian Popescu a pătruns pe teren la finalul partidei cu Dacia şi i-a cerut socoteală centralului Dumitru Muntean, după ce acesta a acordat un penalty în poarta "leilor". Până la urmă, Dacia a ratat lovitura de la 11 metri, iar partida s-a încheiat fără goluri.

Incidentele la meciul dintre FC Costuleni şi Dacia au avut loc cu cinci minute înainte de încheierea partidei. Arbitrul a dictat un penalty după ce căpitanul echipei FC Costuleni Sergiu Mocanu şi atacantul Daciei Vasili Pavlov s-au ciocnit cap în cap. Imediat după, antrenorul Lilian Popescu a pătruns în teren cerându-i socoteală arbitrului. Tehnicianul şi căpitanul echipei FC Costuleni au fost eliminaţi.

"Nu am să comentez arbitrajul. Unora le este incomod că noi ne-am pierdut în prima parte a clasamentului, alţii cred că suntem o echipă de colhoz, dar nu e frumos să ne oprească prin aşa metode", a declarat antrenorul FC Costuleni, Lilian Popescu.

"Nu vreau să comentez toate tâmpeniile pe care le-a făcut arbitru. Practic a transformat meciul într-un antifotbal. I-am spus că este un nesimţit", a declarat preşedintele FC Costuleni, Iurie Chirinciuc.

Nu este pentru prima dată când Lilian Popescu intră pe teren în timpul unui meci, fiind nemulţumit de decizia arbitrului. În 2011, pe când era antrenor la Nistru Otaci, Popescu a pătruns pe teren şi a vrut să-l bată pe centralul Iurie Covtun, după ce acesta a acordat o lovitură de pedeapsă în meciul cu Rapid. 

Dacia a ratat penalty-ul prin Maxim Mihaliov, iar partida de la Orhei s-a încheiat la egalitate, scor 0-0.

"Am încetat să marcăm şi să învingem. Cred că merităm locul şapte în clasament, dacă nu reuşim să marcăm nici din penalty", spune preşedintele clubului Dacia, Adlan Şişhanov.

Dacia va juca în ultima etapă din acest an în deplasare cu Academia, iar FC Costuleni cu Zimbru.

Источник – PublikaTV


ПРОКОММЕНТИРОВАТЬ

КОММЕНТАРИИ



sports.md

Cамые обсуждаемые

Самые популярные

  • за год
  • за 6 месяцев
Loading...
Наверх ↑