Fostul mijlocaș al Astrei Karim Yoda, noul lider al lui Getafe. Francezul i-a uimit pe oficialii clubului



Fostul mijlocaș al Astrei **Karim Yoda,** noul lider al lui Getafe. Francezul i-a uimit pe oficialii clubului

Karim Yoda a izbutit într-un timp foarte scurt să devină nu numai cel mai bun marcator al trupei lui Contra, dar și cel mai bun jucător de la Getafe.

Getafe a câștigat meciul din deplasare cu Deportivo La Coruna, în etapa a 10-a din La Liga (DETALII AICI și VIDEO) și a ajuns pe poziția a 10-a a clasamentului. Formația de la periferia Madridului a adunat patru victorii, o remiză, 13 puncte, cu cinci mai multe față de Levante, prima echipă aflată pe locurile de retrogradare.

La parcurul bun al trupei lui Cosmin Contra a contribuit din plin și Karim Yoda. Aportul fostului mijlocaș al celor de la Astra Giurgiu a fost semnificativ.

Deși a are doar șase prezențe în tricoul lui Getafe, mijlocașul în vârstă de 26 de ani, a înscris deja trei goluri pentru echipa lui ”Guriță” și a devenit astfel cel mai bun marcator al echipei sale. După ”dubla” din deplasarea cu Real Sociedad, Yoda a punctat și în deplasarea de la La Coruna.

Francezul a devenit astfel cel mai bun marcator al echipei, mai ales că se afle printre jucătorii din lot cu cele mai puține apariții în tricoul madrilenilor, având o medie de 0,5 goluri pe meci.

Oficialii clubului sunt uimiți de modul în care Yoda a izbutit să se adapteze așa de repede la noua sa echipă, dar și mulțumiți că au reușit să-l ia pe jucător din curtea giurgiuvenilor.

Источник – DIGIsport


ПРОКОММЕНТИРОВАТЬ

КОММЕНТАРИИ



sports.md

Cамые обсуждаемые

Самые популярные

  • за год
  • за 6 месяцев
Loading...
Наверх ↑