Rapidistul Cerlincă a povestit cum a trăit primul meci în Liga I: "Am avut un debut de vis"



 

**VIDEO** Rapidistul Cerlincă a povestit cum a trăit primul meci în Liga I:

Au trecut aproape două luni de la reunirea Rapidului, timp în care Andrei Cerlincă a disputat două meciuri oficiale în tricoul vișiniu. A debutat în ultimele minute ale meciului cu Steaua, iar contra Viitorului a jucat alte 10 minute.

Mijlocaşul de 19 ani recunoaşte că debutul împotriva roş-albaştrilor a fost un moment special, mai ales că a fost dublat de o victorie pe care puţini o anticipau.

A fost un meci incredibil cu Steaua, am avut emoții foarte mari. Am avut un debut de vis, într-o victorie contra Stelei în Ghencea, a fost ceva fantastic. Avem o presiune foarte mare, nu avem voie să facem pași greșiți", a povestit jucătorul venit în această iarnă, de la Rapid Suceava.

Tânărul fotbalist a fost deja impresionat de suporterii din Giuleşti, care au creat o atmosferă foarte frumoasă la meciul cu Viitorul.

"Cu Viitorul, publicul a fost incredibil, au cântat tot meciul, au fost pentru noi al 12-lea jucător. Pentru noi reprezintă o motivație, pentru adversari o intimidare. Îi așteptăm în continuare alături de echipă. Nu îmi venea să cred, mă uitam la încălzire și vedeam cum se umple stadionul" a spus Cerlincă.

Jucătorul rapidist nu a fost încă titular, dar speră să primească şanse din partea antrenorului Cristi Pustai şi să arate că a meritat transferul în Giuleşti.

"Sper ca în acest retur să acumulez cât mai multe meciuri și să joc foarte bine, să aduc un plus atât pentru echipă cât și pentru mine. Cât eram la Suceava am fost la echipa națională Under-19, dar e greu din liga secundă să ajungi la loturile naționale. Acum, de la Rapid, va fi mai ușor cred eu să ajung la naționala sub 21 de ani”, a conchis Cerlincă, pentru Digi Sport.

Источник – DIGIsport


ПРОКОММЕНТИРОВАТЬ

КОММЕНТАРИИ



sports.md

Cамые обсуждаемые

Самые популярные

  • за год
  • за 6 месяцев
Loading...
Наверх ↑