Victoria în faţa lui Roger Federer a coincis cu revenirea lui Novak Djokovic în fruntea clasamentului ATP, în dauna spaniolului Rafael Nadal.
La 27 de ani, sârbul se află la cel de-al şaptelea titlu de Grand Slam din carieră, performanţă cu care i-a egalat pe americanul John McEnroe şi pe suedezul Mats Wilander. Cu cinci ani mai în vârstă față de Djokovic, Federer a recunoscut la final superioritatea rivalului său.
"Să ai un meci cu Novak mereu e greu, câteodată şi din punct de vedere fizic, pentru că jucăm foarte atletic. Eu pot doar să îl felicit, un meci uimitor, un turneu extraordinar, pe care a meritat să îl câştige", a declarat Federer, în aplauzele spectatorilor.
Nu în ultimul rând, aş vrea să dedic acest titlu primului meu antrenor, care m-a învăţat toate elementele de bază, loviturile, comportamentul pe teren: Jelena Gencic. A decedat anul trecut, trofeul este pentru ea", a mai afirmat Djokovic.