Dabrowa Gornicza - Alba Blaj 3-1. Ardelencele păstrează şanse de calificare



011 декабря 2014

 

**VIDEO** Dabrowa Gornicza - Alba Blaj 3-1. Ardelencele păstrează şanse de calificare

Alba Blaj nu a reuşit surpriza în Polonia, în Cupa CEV. Voleibalistele lui Darko Zakoc erau avertizate de faptul că în faza anterioară, Dabrowa Gronicza a trecut de Dinamo şi au inceput meciul în forţă.

Ardelencele au condus aproape permanent, în primul set, la diferenţă de câteva puncte. Echipa gazdă a avut însă un final mai bun şi s-a impus la 22. În actul secund, s-a jucat echilibrat doar până la 10-10.

Polonezele au forţat apoi şi au câştigat la 16, însă nu au continuat presiunea şi în setul trei. Alba Blaj s-a aflat continuu la controlul jocului şi a încheiat cu 25-19.

Liderul campionatului intern a încercat să se impună şi în setul 4, în care niciuna dintre echipe nu a reuşit să se desprindă decisiv. Gazdele au avut însă din nou un final excelent şi au rezolvat soarta meciului cu un as.

S-a terminat 3-1 pentru Dabrowa Gronicza, dar romancele păstrează şanse de calificare la returul care va avea loc miercurea viitoare.

VIDEO CU REZUMATUL MECIULUI

 


Источник – DIGIsport


ПРОКОММЕНТИРОВАТЬ

КОММЕНТАРИИ



sports.md

Cамые обсуждаемые

Самые популярные

  • за год
  • за 6 месяцев
Loading...
Наверх ↑