NATALIA BUGAEVSKI - noua speranţă a scrimei din Republica Moldova



 

Scrima este considerată un gen de sport nobil, însă în Moldova nu are susţinere financiară. Sportivii practică acest gen de sport plătind bani din buzunarele proprii pentru echipamente şi deplasarea la competiţii. Chiar şi aşa, sportivii fac furori pe arena internaţională. Noua speranţă a scrimei din Moldova este Natalia Bugaevski, care a obţinut rezultate remarcabile în ultima perioadă.

Natalia Bugaevski are 15 ani şi este considerată ultimul mare talent al Şcolii Sportive Specializate în scrimă din Capitală. În 2013, ea a cucerit medalia de bronz la Cupa Europei printre juniori, iar luna trecută a mai câştigat o medalie pentru țara noastră. Sportiva a devenit campioană la prestigiosul turneu Internațional Challenge Wratislavia, desfășurat în Polonia.

Ea a început să practice acest gen de sport la vârsta de nouă ani, însă nu s-a gândit atunci că va ajunge cândva pe podiumul unor competiţii atât de importante.

"Nu m-am aşteptat că voi obţine astfel de rezultate. Aveam o speranţă, dar acum am înţeles că pot. Mă voi strădui pe viitor să obţin rezultate şi mai bune la turnee şi mai prestigioase", spune Natalia Bugaevski.

Antrenorul sportivei Eduard Zuev spune că Natalia este foarte talentată, iar la moment depăşeşte rezultatele categoriei sale de vârstă: "Natalia Bugaevski a început să obţină rezultate remarcabile la alte categorii de vârstă, deşi evoluează încă la categoria de juniori."

După succesele din ultima perioadă, Natalia Bugaevski a devenit deja un adevărat idol pentru copiii care de abia au început să practice acest gen de sport.

"Vreau să mă clasez şi eu pe primele locuri la competiţii, aşa cum a făcut-o prietena mea, Natalia Bugaevski. Consider că fetele tot sunt în stare să practice sportul", a opinat sportiva Daria Erşova. 

Natalia Bugaevski spune că nu este deloc uşor să practici acest gen de sport în ţara noastră pentru că este unul destul de costisitor, iar susţinere din partea autorităţilor este prea puţină. Un echipament complet pentru scrimă costă aproximativ 800 de euro. La competiţiile internaţionale, Natalia spune că pleacă din bani proprii, iar părinţii sunt cei care o ajută.

"Noi plătim bani din propriul buzunar când plecăm la competiţii, foarte rar când ni se alocă resurse financiare. Mă ajută părinţii, altfel nici nu e posibil."

Tânăra sportivă nu exclude că pe viitor ar putea reprezenta şi altă ţară, dacă situaţia nu se va schimba.

"Dacă voi continua în aşa ritm să progresez în acest gen de sport şi voi câştiga multe turnee, atunci pot primi oferte din partea altor state, iar acolo totul e posibil. Practic, şi în Moldova e posibil, însă trebuie bani. Vom vedea care va fi în continuare situaţia în Moldova, după care voi alege dacă voi rămâne aici sau voi reprezenta altă ţară."

"Chiar dacă un sportiv oarecare va reprezenta altă ţară, nu voi fi împotrivă. Asta pentru că în alte state federaţiile sunt mai dezvoltate şi au posibilităţi mai mari. Acolo sportivul are mai multe perspective şi va avea posibilitatea să obţină un rezultat mai bun. Mult mai bine va fi acolo, decât să se confrunte cu situaţia dificilă de la noi din ţară."

Natalia Bugaevski are obiective îndrăzneţe pe viitor, indiferent dacă va reprezenta Moldova sau alt stat: "Vreau să câştig Campionatul Mondial şi să ajung la Jocurile Olimpice, iar acolo de ce nu să mă clasez pe primul loc."

Antrenorul Şcolii de Scrimă, Eduard Zuev consideră că rezultatele obţinute de Natalia Bugaevski vor motiva mai mulţi copii să practice acest gen de sport: "Scrima este un sport foarte frumos, cu atât mai mult că este o probă olimpică. În ţara noastră acest gen de sport nu este atât de prestigios. Datorită rezultatelor obţinute în ultima perioadă, despre noi au început a vorbi mai mult."

Scrima este un gen de sport olimpic. Deocamdată, Moldova participă la turnee internaţionale doar cu selectionaţele de cadeţi si juniori.

Источник – PublikaTV


ПРОКОММЕНТИРОВАТЬ

КОММЕНТАРИИ



sports.md

Cамые обсуждаемые

Самые популярные

  • за год
  • за 6 месяцев
Loading...
Наверх ↑