Tribunalul de Arbitraj Sportiv va anunţa joi decizia în cazul suspendării lui Luis Suarez



013 августа 2014
FOTO: theguardian.com

Tribunalul de Arbitraj Sportiv a luat o decizie în legătură cu suspendarea lui Luis Suarez. Aceasta va fi anunţată joi, iar fotbalistul a ajuns deja la Lausanne, unde îşi va afla verdictul.

Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne va anunţa joi în jurul orei 15:00 decizia în cazul uruguayan-ului Luis Suarez, care l-a muşcat de umăr pe italianul Giorgio Chiellini într-un meci din faza grupelor de la Campionatul Mondial din acest an.

Cei de la TAS au anunţat pe site-ul oficial că audierile în acest caz au avut loc pe opt august, la Lausanne. La solicitarea celor care au depus apelul şi cu acordul FIFA, Tribunalul de Arbitraj Sportiv a recurs la o procedură de arbitraj accelerată. Drept urmare, comisia tribunalului a acceptat să anunţe decizia într-un interval scurt.

Luis Suarez a fost suspendat patru luni şi a primit o amendă de 100 mii de franci elvețienei, după ce l-a mușcat pe Chiellini. Pe data de 10 iulie, Comisia de Apel a FIFA a respins apelul Federaţiei de Fotbal din Uruguay cu privire la sancţiunea primită de Suarez. Dacă nu i se va reduce pedeapsa, atacantul va putea debuta pentru Barcelona doar din luna octombrie.

Источник – PublikaTV


ПРОКОММЕНТИРОВАТЬ

КОММЕНТАРИИ



sports.md

Cамые обсуждаемые

Самые популярные

  • за год
  • за 6 месяцев
Loading...
Наверх ↑