Dănciulescu nu pricepe de ce Steaua nu se mai bazează pe Mihai Costea. ”Are calități fantastice!”



014 августа 2014

 

**VIDEO** Dănciulescu nu pricepe de ce Steaua nu se mai bazează pe Mihai Costea. ”Are calități fantastice!”

Ionel Dănciulescu nu înțelege de ce Steaua se tot chinuie să transfere un atacant de careu, când în lotul grupării din Ghencea se mai află Mihai Costea.

Steaua caută de zor un atacant în speranța că până luni, la ora 12:00, va reuși să găsească unul pe care să-l treacă pe lista UEFA pentru play-off-ul Champions League.

După ce l-au ratat pe Hamza, achiziționat de Ludogorets, oficialii roș-albaștrilor s-au reorientat spre ”pistele” Bokila și Piovaccari. Șansele ca atacantul congolez să revină în campionatul românesc sunt foarte mici, astfel că revenirea italianului pare cea mai verosimilă variantă în acest moment, dar totul depinde de Fiorentina.

Ionel Dănciulescu, unul dintre cei mai buni atacanți din România din ultimii 20 de ani, prezent în studioul emisiunii ”Fotbal Club” de la Digi Sport, a avut o reacție față de această căutare perpetuă a roș-albaștrilor față de un vârf de careu. Directorul general al celor de la Dinamo a spus că Steaua are soluție pe care o caută chiar în propria-i ogradă.

”Toată lumea o să spună că sunt nebun, dar ei îl au acolo pe Mihai Costea. Nu știu de ce nu vor să facă ceva din el. Mihai este un jucător valoros, ce are niște calități fantastice, nu știu ce s-a întâmplat pe parcurs.

Nu i s-au dat șanse să joace, decât sporadic. În condițiile în care ai plătit foarte mulți bani pe el, încearcă măcar să-l valorifici o jumătate de sezon. Dar, nu-ți poți da cu părerea despre un jucător după unu, două, trei meciuri jucate, în timp ce pe alții îi lași un sezon. 

Nu știu dacă Mihai Costea a avut șansele pe care le-au primit alții. Bagă-l și pe Costea 10 meciuri la rând și mai vedem după”, a conchis Dănciulescu la Digi Sport.

Источник – DIGIsport


ПРОКОММЕНТИРОВАТЬ

КОММЕНТАРИИ



sports.md

Cамые обсуждаемые

Самые популярные

  • за год
  • за 6 месяцев
Loading...
Наверх ↑