La Mulţi Ani, Impresarului FIFA Ion Carp!

Unul dintre cei mai importanţi impresari de jucători ai Europei de Est, Colaborator al FC Veris, Agentul FIFA Ion Carp îşi sărbătoreşte astăzi ziua de naştere, împlinind frumoasa vârstă de 43 de ani.

Întreg colectivul FC Veris îi transmite pe această cale Domnului Ion să aibă parte de o viaţa lungă, încoronată de sănătate, fericire şi realizări în cariera profesionistă.

S-a născut în Moldova, dar s-a „format" în Germania, ţară care i-a şi marcat viaţa şi care l-a îndrumat să-şi stabilească principiile. S-a afirmat rapid pe piaţa agenţilor de jucători din Moldova, unde şi-a creat un nume, dar lumea lui, de departe, nu face hotar doar cu lumea fotbalului. Are ambiţii pe care le va duce pînă la capăt - altfel nu ştie. Nu neapărat în domeniul fotbalistic, pentru că niciodată nu ştie unde îl va duce viaţa.

Nume: Ion Carp
S-a născut: 15 octombrie 1970, Teleneşti.
Studii: Universitatea de Stat de Educaţie Fizică şi Sport, Masteratul.
Activitate: jucător la echipa de amatori „Bremen Haven", Germania, manager şi vicepreşedinte al echipei „Sporting" USM, colaborări (în calitate de manager) cu firme de impresariat din România, inclusiv „Becali&Popescu".

Data obţinerii licenţei FIFA: 30 martie 2006.
Data nunţii: de Sf. Valentin - 14 februarie 1998.

De ce fotbalul? Mai bine zis - afacerile în fotbal?

Iubesc foarte mult acest sport. Am jucat mult timp, dar n-am avut fericirea afirmării în fotbalul mare. Nici n-am avut şanse să o fac - unui băiat dintr-o familie numeroasă, de lîngă Teleneşti, îi venea foarte greu să ajungă la un centru sau o şcoală sportivă, unde erau aduşi, deliberat, cu „vagonul", copii din toată Ucraina şi Rusia. Aveam calităţi bune, cum ar fi viteza, dar, atunci mi-a lipsit un impresar, probabil. Acum, dacă doreşti să ajungi în fotbalul mare, eşti în stare şi dai dovadă de caracter, chiar ajungi - talentele nu rămîn neobservate. Ambiţia m-a dus, totuşi, într-o ligă de amatori în Germania, să cîştig, pe munca mea, cele trei-patru sute de mărci pe meci. După asta s-au deschis alte oportunităţi şi am decis să realizez „ceva" în fotbal, chiar dacă nu din postura de jucător. Nu zic că am devenit cel mai tare impresar din ţară - nici nu mi-am propus asta vreodată, dar sînt mulţumit de succesele mele pe acest tărîm. 

Aţi fi putut face şi altceva?

Dacă am obţinut rezultatele pe care le-am obţinut în fotbal, zic că aş putea activa şi într-un alt domeniu. În lumea afacerilor, poate: cumpăr, vînd, imobiliare... Cunosc domeniile şi m-aş descurca. Deşi, spun că m-aş descurca, dar nu sînt sigur că m-aş apuca de altceva, pentru că sînt adeptul „specializării", pe care am deprins-o fiind în Germania. Adică, fac un singur lucru, dar îl fac cum se cuvine. Ar fi bine ca şi la noi să se implementeze această profilare la nivelul copiilor şi să fie dirijată „de sus". Noi, cam în toate domeniile, ne întindem să le facem singuri pe toate, lucru care afectează rentabilitatea muncii. Or, pe toate nu le poţi cunoaşte la nivelul cel mai înalt.

Continuînd ideea în aspect practic, prefer să dau un ban şi să încredinţez lucrurile unui profesionist, decît să mă dau eu mare „specialist" în „electrică" sau în reparaţia maşinii, pe care o conduc excelent, de orice model, măcar şi cu volanul în spate, dar la care habar n-am ce şi unde se află.

Un impresar face masteratul de fiţe sau pentru  că are nevoie?

Impresar sînt acum. Pe urmă - cine ştie? Recent am susţinut masteratul - profilul manager-antrenor la Universitatea de Stat de Educaţie Fizică şi Sport din Chişinău. Este un lucru tocmai bun pentru ambiţiile mele. Sînt cunoştinţe practice ce îmi vor prinde bine pentru a „asambla" ideile care îmi vor apărea şi nu e vorba de imagine. Cu vîrsta, acumulez experienţă şi mă gîndesc să fac ceva mai mult, ceva mai bun. Nu doresc să-mi modific radical profilul activităţii - tot de fotbal va fi legat, doar că, odată cu trecerea anilor, nu mai reuşeşti să ţii pasul meseriei de agent de jucători - una extrem de dificilă şi extenuantă. Astfel, începi să te gîndeşti şi la alte activităţi. Plus că mai cresc copiii, devin tot mai dese momentele cînd trebuie să fii alături de ei în viaţă, uite-acuş apar nepoţii etc. 

Ce sau cine v-a ajutat cel mai mult în viaţă?

Nu pot spune că cineva m-a dus undeva de mînuţă sau o întîmplare mi-a schimbat viaţa. În general, îmi place să decid singur şi cam tot ce mi-a ieşit, am făcut tot singur. Atît pînă a-mi încropi propria familie, cît şi după. Aşa a dorit soarta să fie, pentru că diferenţa de vîrstă sau de kilometri mereu m-a ţinut la distanţă de fraţii mei, la care, de altfel, ţin foarte mult. 

Unde este Moldova pe harta fotbalistică a lumii?

N-o să fac eu comparaţii cu Africa sau Oceania, dar dintre cele mai „cunoscute" nouă, cam la nivelul Armeniei sau Azerbaidjanului. Nu trebuie să ne supere comparaţia, ci din contra - acestea au avut tradiţie şi performanţe în campionatul URSS, spre deosebire de noi. De Ţările Baltice nu vorbesc, pentru că ele sînt departe de noi. Mai bine zis, noi sîntem departe de ele. Din lipsa informării, nici nu prea ştim ce înseamnă la ora actuală „Pribaltica" - se referă la „parametrii" generali de dezvoltare (economie, societate, mentalitate, cultură), cît şi la fotbal, în particular. Pe mine nu mă miră faptul că Lituania a bătut România în deplasare cu 3-0 şi că Letonia ne-a ars pe noi acasă. Primii au fost mereu o echipă de locul 3-4 în toate preliminariile turneelor finale, au remizat cu Italia în peninsulă, iar ceilalţi s-au calificat la CE din Portugalia. Doar cei care nu ştiu starea de lucruri pot crede că sîntem undeva pe aproape...

Mediul în care trăiţi şi munciţi se rezumă doar la lumea fotbalului sau se extinde şi în alte domenii?

Sînt un om foarte simplu şi asta mă ajută să am relaţii şi în afara fotbalului. Sînt foarte aproape cu inima de Partidul Popular Creştin Democrat şi de liderul acestuia, Iurie Roşca. Voi susţine ideea lor şi mai departe şi nu exclud implicarea în viaţa politică activă. Ar mai fi şi afacerile, dar nu pe teritoriul Moldovei...

Despre familie: aveţi trei "jucători" speciali,  „sub semnătură", pe care îi vedeţi destul de rar...

Este una dintre dificultăţile meseriei, de care vorbeam mai devreme. Dar ne-am obişnuit, vorbim foarte des la telefon, aşa că distanţa nu mai este o problemă. Mai devreme, soţia şi copiii se confruntau cu problema deplasării în lipsa mea, pe care am 
soluţionat-o recent, prin cadoul pe care i l-am făcut nevestei mele de ziua ei - o maşină de teren. Acum, şi ea e fericită, şi eu sînt liniştit. 

Familia este bogăţia mea cea mai mare, ideea pentru care trăiesc şi muncesc. E ceva sfînt şi de neatins. Sîntem un tot întreg şi nu sînt doar cuvinte. Atunci cînd Călin, mezinul, a suferit o intervenţie chirurgicală la apendicită, soţia a slăbit cinci kilograme şi eu - vreo trei, în doar trei zile. Asta chiar dacă operaţia a decurs fără probleme. Momentul nostru comun cel mai plăcut este, la întoarcerea din deplasări, să mergem cu toţii la ţară, să-mi văd socrii, pe care îi respect foarte mult. Fata este copia fidelă a mamei, iar în băiat, cînd îl văd, mă regăsesc sută la sută. Va fi fotbalist cînd va creşte şi e stîngaci - să fie al doilea Hagi?!

Soţia impresarului e ca şi soţia fotbalistului. 
Trebuie să aibă o răbdare călită...

Ea pentru mine este schazi (drăguţă, comoară - n.r.), aşa o alint în germană. Nici nu ţin minte să-i fi spus Diana vreodată. Chiar mă miră răbdarea de care dă dovadă, pentru că e la o vîrstă la care are nevoie de multă comunicare, iar eu sînt mai mult plecat. Dar şi fiind în Chişinău, sînt implicat în meseria mea pînă peste cap. Mai mult, este omul în care am încrederea deplină că lucrurile, acasă, merg bine şi în lipsa mea. Poate, este omul care a determinat „aşezarea" mea anume aici - la firea mea şi planurile de atunci, dacă nu întîlneam persoana cuvenită, nu era o problemă dacă mă stabileam în Germania, de exemplu.  

Sursa: VIP Magazin
(Text: Marcel Toma.  Foto: www.fotoroom.md)

Adaptare pentru FCVeris.md: Mihai Burciu