&FOTO Confuzie în ultima etapă din Iran. Au sărbătorit un titlu pe care nu l-au câştigat



**VIDEO&FOTO** Confuzie în ultima etapă din Iran. Au sărbătorit un titlu pe care nu l-au câştigat

Momente incredibile în ultima etapă din Iran. Jucătorii şi fanii echipei Tractor Sazi au sărbătorit ceea ce credeau a fi primul titlu din istoria clubului. Bucuria s-a transformat, însă, în furie şi s-a ajuns la confruntări între suporteri şi forţele de ordine, după ce s-a descoperit că rezultatul meciului în care evolua Sepahan, câştigătoarea reală a campionatului, a fost anunţat greşit de crainicul stadionului.

Înaintea ultimei etape, Tractor Sazi ocupa primul loc în clasament, la egalitate de puncte cu Naft Teheran, în timp ce Sepahan se afla pe poziţia a treia, cu un punct mai puţin. Primele două clasate urmau să se întâlnească pe terenul celor de la Tractor Sazi, care ar fi devenit campioni în cazul unei victorii.

Gazdele, antrenate de portughezul Toni Oliveria, o legendă a celor de la Benfica Lisabona, club unde a fost şi secund al lui Sven Goran Eriksson, păreau că se îndreaptă spre un succes facil, conducând cu 3-1, după ceva mai mult de o oră de joc. Tractor Sazi a rămas apoi în inferioritate numerică, în urma unei eliminări dictate în minutul 64, iar Naft a egalat cu două goluri marcate în ultimul sfert de oră al întâlnirii.

Între timp, în celălalt meci decisiv pentru configuraţia finală a clasamentului, Sepahan s-a impus cu 2-0 pe teren propriu în faţa celor de la Saipa, o victorie care le-a adus titlul.

Cu toate acestea, de la staţia de amplificare a stadionului din Tabriz, unde s-a desfăşurat meciul dintre TRactor Sazi şi Naft, s-a anunţat că scorul în cealaltă partidă este egal, rezultat care ar fi adus echipei lui Oliveira titlul de campioană. Cei 90.000 de fani prezenţi în tribunele unei arene cu o capacitate de doar 70.000 de locuri au început sărbătoarea şi chiar au intrat pe teren atunci când arbitrul a fluierat finalul jocului.

Când, în cele din urmă, adevărul a ieşit la iveală, lucrurile au degenerat şi s-a ajuns la confruntări între fani şi forţele de ordine, mai multe persoane având nevoie de îngrijiri medicale. Totodată, jucătorii au fost ţinuţi la vestiare mai mult timp, din motive de securitate, după ce şi unul dintre arbitri a fost agresat.

></p><p><img src=S-a petrecut ceva ciudat. Urmăream celălalt meci la televizor, la vestiare, şi, dintr-o dată, în minutul 87, TV-ul, radioul şi telefoanele celulare au fost blocate şi am rămas fără mijloace de comunicare. Aproape imediat, mi s-a spus că partida dintre Sepahan şi Saipa s-a terminat cu scorul de 2-2", a povestit Mansour Ghanbarzadeh, unul dintre oficialii celor de la Naft, potrivit AFP.

Din câte se pare, oficialii federaţiei iraniene au dorit ca rezultatul din celălalt meci să fie intenţionat anunţat greşit, pentru a evita o reacţie nervoasă a numeroşilor fani ai lui Tractor Sazi după pierderea titlului. Nu au prevăzut, însă, ceea ce a urmat. "Un capitol negru, care afectează reputaţia fotbalului iranian", aşa cum a scris agenţia oficială de ştiri din Iran.

Confuzia a fost atât de mare încât şi antrenorul lui Neft, Alireza Mansourian, l-a felicitat pe Toni Oliveira pentru presupusa performanţă reuşită. "Am fost păcăliţi", a spus portughezul, evident dezamăgit.

></p>                    </div>
                                    <div class=

Источник – DIGIsport


ПРОКОММЕНТИРОВАТЬ

КОММЕНТАРИИ



sports.md

Cамые обсуждаемые

Самые популярные

  • за год
  • за 6 месяцев
Loading...
Наверх ↑