Dragomir: "Gică Popescu va fi preşedintele FRF. Are nevoie de asta, ca să ducă un trai decent"



018 февраля 2014

 

**VIDEO** Dragomir:

Cu două săptâmâni înaintea alegerilor pentru şefia FRF, 7 candidaţi şi-au depus dosarele de candidatură. Fostul şef al LPF, Dumitru Dragomir, este convins că Gică Popescu va avea câştig de cauză şi a afirmat că ceilalţi contracandidaţi ar fi avut o şansă doar în cazul în care şi-ar fi unit forţele.

"Alegerile de la FRF s-au născut moarte, s-au născut degeaba. Preşedintele este numit, el va fi ales. Preşedinte va fi Gică Popescu. Să ştiţi că eu am folosit o expresie care nu mă avantajează când am spus că Gică Popescu va fi marioneta federaţiei. Trebuia să găsesc alt sinonim, chiar dacă prin asta am vrut să-i ridic mingea la fileu. Având acolo oameni cu experienţă, tot ei vor conduce. Nu poţi peste noapte să te naşti preşedinte. Vizavi de acel cuvât urât, mi-l retrag, voi găsi alt sinonim, ca să nu-l supăr. El va fi preşedintele FRF. Gică Popescu are nevoie ca o mănuşă de FRF, ca să poată să aibă un trai decent, pentru că în afaceri nu a reuşit până acum. Chivorchian e un om foarte deştept şi destul de capabil, îl cunosc şi îl lasem la Ligă, dar şi el şi Vasile Avram şi Puşcaş, dacă se uneau şi făceau o echipă, erau super redutabili. Sunt toţi purtători de creier, numai că nu ştiu dacă au susţinere politică. Nu ai nicio şansă, dar nicio şansă aici, fără susţinere politică. Hagi m-a asigurat că Gică Popescu nu va fi niciodată marionetă şi eu am zis să-l cred, de aceea îmi retrag acest cuvânt.", a declarat Dumitru Dragomir, într-o conferinţă de presă transmisă în direct pe Digi Sport 3.

Şapte candidaţi s-au înscris oficial la alegerile pentru preşedinţia FRF, care vor avea loc în cadrul Adunării Generale din 5 martie. Cei şapte candidaţi care s-au înscris în cursa pentru şefia FRF sunt următorii: fostul internaţional Gheorghe Popescu, fostul preşedinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor, Vasile Avram, fostul preşedinte al cluburilor Ceahlăul Piatra Neamţ, Poli Timişoara şi FCM Bacău, Gheorghe Chivorchian, preşedintele FR de Minifotbal, Răzvan Burleanu, fostul fotbalist Marcel Puşcaş, fostul jucător dinamovist Sorin Răducanu şi profesorul universitar Paul Zarna.

Источник – DIGIsport


ПРОКОММЕНТИРОВАТЬ

КОММЕНТАРИИ



sports.md

Cамые обсуждаемые

Самые популярные

  • за год
  • за 6 месяцев
Loading...
Наверх ↑