Bravo a securizat victoria Barcelonei cu Real! Cele mai importante parade ale portarului



 

**VIDEO** Bravo a securizat victoria Barcelonei cu Real! Cele mai importante parade ale portarului

VIDEO Barcelona - Real 2-1. Barcelona și-a continuat parcursul excelent și, după calificarea în sferturile UEFA Champions League, a izbutit să o învingă și pe Real Madrid, în marele derby al campionatului Spaniei, scor 2-1.

Un merit important în victoria gazdelor îl are și Claudio Bravo, portarul transferat anul trecut de catalani, de la Real Sociedad. Acesta s-a remarcat prin intervențiile excelente, mai ales în prima repriză, când madrilenii au dominat și a fost aproape să intre în avantaj la cabine.

În minutul 42, la scorul de 1-1, Real a ratat o ocazie mare prin Ronaldo. Portughezul a tras puternic din afara careului, însă Bravo a avut o super intervenție, izbutind să respingă peste transversală, spre dezamăgirea lui Ancelotti.

Chiar în debutul reprizei secunde, Bravo a intervenit din nou foarte bine, de această dată la execuția din careu a lui Benzema, după o acțiune în viteză a oaspeților, care a prins pe picior greșit defensiva catalanilor.

Apoi, același Benzema a ratat o altă șansă importantă, în urma unui șut deviat de Pique, la scorul de 2-1 pentru Barcelona. A fost ultima ocazie a Realului pe Camp Nou, care nu s-a mai putut apropia periculos de poarta lui Bravo, până la finalul întâlnirii.

28 este numărul meciurilor în care Bravo a apărat în acest sezon de La Liga. El a prins toate minutele în campionatul Spaniei

Источник – DIGIsport


ПРОКОММЕНТИРОВАТЬ

КОММЕНТАРИИ



sports.md

Cамые обсуждаемые

Самые популярные

  • за год
  • за 6 месяцев
Loading...
Наверх ↑