Gest nobil! Tenismanul Novak Djokovic şi-a vizitat ţara natală pentru a-i susţine pe refugiaţi



024 сентября 2015
Foto: tenisuzivo.com

Gest de milioane din partea lui Novak Djokovic. Liderul tenisului mondial a vizitat ţara sa natală, Serbia şi a susţinut refugiaţii. Djokovic s-a jucat cu copiii, fiind ambasador al bunăvoinţei din partea UNICEF.

Mii de refugiaţi, majoritatea dintre ei fiind din Siria, au trecut în Uniunea Europeană prin Serbia. Drama acestor persoane nu l-a lăsat indiferent nici pe cel mai bun jucător de tenis din acest moment, Novak Djokovic. Ajuns acasă, la Belgrad, într-un centru UNICEF care găzduiește copii ai refugiaților, "Nole" s-a jucat cu micuții și a transmis un mesaj de suflet.

"Am văzut copii care nici nu ştiu dacă vor avea un acoperiş deasupra capului, dacă vor avea ceva de mâncat sau de băut. Ei nu ştiu încotro se duc şi nici ce le va aduce ziua de mâine. Această situaţie în care se află ei, mă doare foarte mult", a declarat tenismanul.

Djokovic a discutat cu mai multe familii şi a venit cu câteva idei pentru a le uşura viaţa refugiaţilor.

"Discut cu fiecare în parte pentru a le ridica moralul. Sunt sigur că dacă toţi adulţii vor fi responsabili şi vor încerca să facă câte ceva, toţi aceşti copii vor avea o casă, iar drepturile lor fundamentale vor fi respectate", a spus sportivul sârb.

De la începutul acestui an, peste 129.000 de persoane s-au înregistrat în centre temporare de receptie a refugiatilor din Serbia. Potrivit estimărilor organizaţiei Naţiunilor Unite, aproximativ același număr de refugiați au trecut prin Serbia fără a fi monitorizaţi.

Totodată, în datele de la UNICEF se arată că peste o mie de copii cu vârste cuprinse între şase şi zece ani au fost adăpostiţi în tabele pentru refugiați din Serbia.

Источник – PublikaTV


ПРОКОММЕНТИРОВАТЬ

КОММЕНТАРИИ



sports.md

Cамые обсуждаемые

Самые популярные

  • за год
  • за 6 месяцев
Loading...
Наверх ↑