Participarea tinerilor la viaţa publică : Conferinţa naţională a specialiştilor din domeniul tineret din APL de nivel II  



024 октября 2013

 

 

 

 

În data de 23 octombrie curent, la Centrul Republican pentru Copii şi Tineret „ARTICO” din Chişinău au continuat   lucrările Conferinţei naţionale a specialiştilor din domeniul tineret din administraţia publică locală de nivelul II, organizată de către Ministerul Tineretului şi Sportului.

 

În cadrul atelierelor de lucru, participanţilor le-au fost prezentate elemente practice care vizează în mod prioritar participarea tinerilor la viața publică şi promovarea cetățeniei active, prin acţiuni precum împuternicirea tinerilor pentru identificarea şi soluționarea problemelor în comunități, interacțiunea cu autoritățile publice la nivel local, coordonarea și managementul proceselor de constituire, consolidare a capacităţilor şi asigurare a durabilității Consiliilor Locale ale Tinerilor, precum şi dezvoltarea parteneriatelor cu administrația publică locală.

 

Conferinţa naţională „Implementarea politicilor de tineret la nivel local” se desfăşoară în perioada 21-26 octombrie 2013  şi reuneşte specialişti ai sectorului tineret din toate raioanele şi municipiile republicii, precum şi alţi experţi în domeniu, fiind parte a Programului de dezvoltare profesională a specialiştilor sectorului tineret din administraţia publică locală din Republica Moldova.    

 

 

 

 

 

 

 

 

 





  


ПРОКОММЕНТИРОВАТЬ

КОММЕНТАРИИ



sports.md

Cамые обсуждаемые

Самые популярные

  • за год
  • за 6 месяцев
Loading...
Наверх ↑