Rotariu: ”Diferența dintre cele două ligi a făcut diferența. Era normal să cedeze fizic”



025 сентября 2014

 

**VIDEO** Rotariu: ”Diferența dintre cele două ligi a făcut diferența. Era normal să cedeze fizic”

Dinamo s-a calificat în ”optimile” Cupei României după un meci dramatic cu Fortuna Câmpina. Rotariu, autorul unei triple, a recunoscut că diferența a fost făcută de pregătirea fizică.

Dinamo a avut nevoie de 120 de minute de joc pentru a se califica în optimile de finală ale Cupei României. Pe Stadionul ”Ilie Oană” din Ploiești, elevii lui Flavius Stoican au fost conduși cu 1-0, au revenit rapid și au trecut în avantaj grație dublei lui Rotariu, dar au intrat în prelungiri după ce Munteanu a restabilit egalitatea.

Diferența dintre Dinamo și Fortuna Câmpina s-a făcut în cele două reprize de prelungiri, asta și după ce elevii lui Florin Stăncioiu n-au mai fost capabili de nicio reacție (DETALII AICI).

”Unul este nivelul Ligii 1 și altul al Ligii 2. Este normal că au picat fizic, plus că și noi ne-am făcut jocul mult mai bine după 90 de minute de joc. Încerc să fiu cât mai bun, să mă antrenez cât mai bine. Avem două zile în care trebuie să ne revenim pentru meciul cu Rapid”, a spus Dorin Rotariu.

Cele zece goluri marcate în ultimele patru partide îi dau motive lui Flavius Stoican, antrenorul roș-albilor, să găsească părți pozitive în jocul echipei.

”Toți sunt jucători importanți pentru mine, inclusiv Rotariu și Bilinski, cei care au făcut diferența cu Fortuna. Important este că am avut iar forța să revenim, că am marcat multe goluri și că am dat dovadă de tărie de caracter”, a spus Stoican.

Fostul dinamovist Cioinac, autorul primului gol al partidei, a spus că el și colegii săi au vrut să-i elimine pe roș-albi din Cupă.

”S-a tot vorbit că Fortuna este satelitul lui Dinamo și că meciul nu va avea niciun fel de istoric. Nu există așa ceva, aici noi toți ne-am dorit să câștigăm, plus că toată echipa este anti-Dinamo”, a conchis Cioinac.

Источник – DIGIsport


ПРОКОММЕНТИРОВАТЬ

КОММЕНТАРИИ



sports.md

Cамые обсуждаемые

Самые популярные

  • за год
  • за 6 месяцев
Loading...
Наверх ↑