Adi Popa: ”Puteam să pierdem la scor. Până ne-am adaptat la jocul lor s-a terminat meciul!”



025 октября 2015

 

**VIDEO** Adi Popa: ”Puteam să pierdem la scor. Până ne-am adaptat la jocul lor s-a terminat meciul!”

VIDEO Steaua - Pandurii 1-1. Unul dintre titularii roș-albaștrilor din meciul de duminică seară, Adi Popa, a recunoscut jocul slab al campioanei contra gorjenilor.

Chiar dacă Steaua a egalat și chiar a avut o ocazie de a câștiga la ultima fază a meciului, mijlocașul a lăsat de înțeles că el și colegii săi se simt norocoși.

”Suntem dezamăgiți de rezultat, de jocul nostru, nu am jucat ce trebuia. Am fost surprinși de jocul lor, până ne-am adaptat s-a terminat meciul. Chiar dacă, pe final, cu puțin noroc, puteam să câștigăm, la fel de bine, la cum am jucat 80 de minutea, puteam pierde la scor.

Dar, în ciuda jocului nostru foarte prost, am obținut un punct. Singura chestie bună este că am mai câștigat un punct față de Astra etapa aceasta”, a spus Popa.

Referitor la lupta pentru titlu, mijlocașul a replicat:

”Este prematur, vom vedea când va începe play-off-ul, după înjumătățirea punctelor, să vedem ce diferențe vor fi. 

Trebuia să câștigăm ca să avem motiv să-l sărbătorim pe Muniru, așa că mergem acasă și ne concentrăm pentru meciurile viitoare”, a conchis Adi Popa la Digi Sport.

Источник – DIGIsport


ПРОКОММЕНТИРОВАТЬ

КОММЕНТАРИИ



sports.md

Cамые обсуждаемые

Самые популярные

  • за год
  • за 6 месяцев
Loading...
Наверх ↑