La Assen, în catedrala vitezei, Valentino Rossi a obţinut primul pole position din sezonul actual al MotoGP. Lider în clasamentul general pentru doar un punct, "Doctorul" a promis că va fi mai atent în calificări şi s-a ţinut de cuvânt.
L-a ajutat mult şi circuitul olandez, pe care a obţinut cele mai multe victorii la clasa regină, şase, dintre care două consecutive, în 2004 şi 2005. Italianul a profitat şi de noul cadru Yamaha, mult mai docil, cu care a acoperit cei 4 kilometri şi jumătate ai circuitului în 1:32'627, spulberând cu peste o secundă vechiul record pe tur.
Acest rezultat i-a adus lui Valentino Rossi al 51-lea pole din carieră la clasa supremă, performanţă cu care se află pe locul doi în clasamentul tuturor timpurilor. Cu încă opt eventuale pole-uri în cursele următoare, Rossi ar deveni lider absolut în această ierarhie.
Surpriza de proporţii în calificarile clasei MotoGP a fost produsă de Aleix Espargaro. Poleman-ul etapei trecute a trebuit să răspundă prezent încă din Q1, nereuşind să se numere printre primii 10 în antrenamentele cumulate. A trecut în Q2 şi apoi s-a poziţionat al doilea pe grilă.
În cazul în care cursa va fi una uscată, Suzuki va încerca o strategie ce implică folosirea unui pneu soft pe spate.
Linia întâi la start este completată miraculos de un Marc Marques care pare să-şi fi redescoperit încrederea în forţele proprii, după ce a revenit la şasiul specificaţie 2014.
Jorge Lorenzo, câştigătorul ultimelor patru etape, va pleca de pe un dezamăgitor loc 8.
Grand Prix-ul TT Assen, a opta cursă din 2015, este cea mai veche etapă din motomondial, prezentă în calendar încă din 1949, de la înfiinţarea MotoGP.