Calificare cu emoţii pentru Naţionala Moldovei de futsal în preliminariile Campionatului Mondial



026 октября 2015
Foto: cfstatic.com

Naţionala Moldovei de futsal s-a calificat cu emoţii în runda a doua a preliminariilor Campionatului Mondial din 2016. Reprezentativa noastră şi-a asigurat calificarea după ce a remizat pe teren propriu cu Georgia, scor 2-2. După meci, tricolorii au declanşat  fiesta pe teren, iar ulterior în vestiar, sărbătorind calificarea.

Naţionala Moldovei a încheiat la egalitate partida decisivă cu Georgia din grupa preliminară, scor 2-2.

Echipa ţării noastre a deschis scorul după 15 minute de joc prin căpitanul Oleg Hilotii.

La începutul reprizei a doua tricolorii şi-au dublat avantajul prin Sergiu Tacot.

Georgienii nu s-au lăsat bătuţi, reuşind să înscrie de două ori în doar patru minute prin Kakabadze şi Tikurişvili.

Până la final cele două formaţii nu au reuşit să marcheze, iar Moldova s-a calificat în turul doi preliminar al Campionatului Mondial din 2016.

"A fost un meci greu, bine că am reuşit a treia oară să ne calificăm în rund următoare. Bravo băieţilor pentru că am reuşit să fim până la urmă un colectiv", a spus jucătorul naţionalei Moldovei, Sergiu Tacot.

Selecţionata noastră şi cea a Georgiei au acumulat câte 7 puncte, însă Moldova s-a clasat pe primul loc în grupă datorită golaverajului mai bun.

"Mă mândresc cu băieţii mei. Cred că acest succes nu este ultimul şi vom reuşi să mai bucurăm fanii noştri", a spus antrenorul naţionalei de futsal, Vladimir Vusatâi. 

Cei aproximativ 1.000 de suporteri ai naţionalei Moldovei au creat o atmosferă incendiară în partida cu Georgia de pe Futsal Arena FMF.

"Succesul obţinut astăzi înseamnă foarte mult pentru întreg poporul moldovenesc. Principalul a fost să ne calificăm pentru că am jucat acasă alături de suporterii noştri, trebuia să-i bucurăm. Mai departe băieţii se vor strădui să joace cât mai bine", a declarat preşedintele FMF, Pavel Cebanu.

Reprezentativa Moldovei va juca în următoarea rundă preliminară într-o grupă cu Italia, Slovacia şi Macedonia. Meciurile vor va avea loc în peninsulă în perioada 10-13 decembrie.

Источник – PublikaTV


ПРОКОММЕНТИРОВАТЬ

КОММЕНТАРИИ



sports.md

Cамые обсуждаемые

Самые популярные

  • за год
  • за 6 месяцев
Loading...
Наверх ↑