Dunărea Galați a câștigat primul titlu de campioană din istorie! A învins Steaua în finală, cu 4-1



 

**VIDEO** Dunărea Galați a câștigat primul titlu de campioană din istorie! A învins Steaua în finală, cu 4-1

Pentru prima oară în istorie, Dunărea Galați a câștigat titlul național la hochei! Geru și compania au învins în finală Steaua cu 4-1, scor general, și au răsturnat pronosticurile dinaintea sezonului.

Porniți cu șansa a cincea la startul campionatului, gălățenii au profitat de eliminarea favoriților de la Miercurea Ciuc. Apoi au făcut un play-off fantastic, în care au trecut de Corona si de Steaua.

Bucureștenii au deschis scorul în meciul 5 al finalei, la Brașov, însă reușita lui Borisenko a fost anulată imediat - oaspetii au trecut in avantaj prin dubla lui Lorincz și golul lui Donika, ucraineanul Galațiului care a jucat și în KHL.

S-a terminat 3-1 și Dunărea a obținut cea mai mare performanță a clubului în 65 de ani de existență. Precedentul succes major era câștigarea Cupei României în 1988, când a debutat Cătălin Geru - acesta și-a anunțat retragerea la finalul acestui sezon.

Fosta campioană, Corona Brașov, a încheiat anul competițional pe locul 4 după ce a fost învinsă în finala mică de Progym Gheorghieni.

Источник – DIGIsport


ПРОКОММЕНТИРОВАТЬ

КОММЕНТАРИИ



sports.md

Cамые обсуждаемые

Самые популярные

  • за год
  • за 6 месяцев
Loading...
Наверх ↑