Rădoi îşi pune speranţele în Hamroun, pentru duelul cu Partizan. Prima oară titular în Europa



 

**VIDEO** Rădoi îşi pune speranţele în Hamroun, pentru duelul cu Partizan. Prima oară titular în Europa

Mirel Rădoi se confruntă cu cel mai greu test din scurta sa carieră de antrenor: Steaua dă piept cu Partizan Belgrad în turul III preliminar al UEFA Champions League, dar nu se poate baza pe serviciile lui Nicuşor Stanciu.

În locul fostului jucător de la Vaslui, Yugurtha Hamroun este unul dintre fotbaliştii de atac în care tehnicianul campioanei îşi pune speranţele pentru turul contra campioanei Serbiei. Pentru algerianul de 26 de ani, acesta va fi debutul ca titular pentru gruparea "roş-albastră", în Europa.

Rădoi are toate motivele să îşi pună baza în mijlocaşul venit de la Oţelul Galaţi: Hamroun are 4 jocuri pentru Steaua şi în trei dintre ele şi-a pus amprenta asupra rezultatului final.

Yugurtha a marcat primul gol pentru bucureşteni, la numai 11 minute după ce a fost introdus pe teren în meciul de la Zilina, cu Trencin, stabilind scorul final al manşei tur, 0-2.

A venit apoi disputa cu Pandurii, în care, tot din postura de rezervă, a înscris ultimul gol al meciului câştigat de stelişti, cu 3-0, la numai 6 minute de când îi luase locul pe teren lui Stanciu.

În partida retur cu slovacii, Hamroun a privit începutul meciului tot de pe bancă, dar a intrat pe teren în minutul 18, după accidentarea lui Stanciu. Dacă în tur marcase, în duelul de pe Arena Naţională, acesta a scos penalty-ul care a adus liniştea în tabăra gazdelor, fiind transformat de Gregory Tade.

Meciul cu CFR a fost primul în care mijlocaşul a fost integralist, dar şi singurul de până acum în care nu a fost decisiv.

Partida cu Partizan va fi prima sub comanda lui Rădoi în care, mai mult ca sigur, Hamroun şi Chipciu vor fi titulari în linia de mijloc. Cei doi sunt concurenţi pentru un post de titular, iar 80% dintre fanii echipei din Ghencea l-au preferat pe algerian în primul 11, într-un sondaj propus de digisport.ro, cu două săptămâni în urmă.

Steaua: Cojocaru - Alcenat, Papp, Varela, Guilherme - Breeveld, Muniru - Ad. Popa, Chipciu, Hamroun - Tade

Steaua - Partizan, din manșa întâi a turului 3 preliminar al Champions League, se joacă miercuri, de la ora 21:30 și poate fi urmărit în format LIVE TEXT pe www.digisport.ro și pe m.digisport.ro.

Источник – DIGIsport


ПРОКОММЕНТИРОВАТЬ

КОММЕНТАРИИ



sports.md

Cамые обсуждаемые

Самые популярные

  • за год
  • за 6 месяцев
Loading...
Наверх ↑