St. Etienne - Guingamp 3-0. Prima victorie a "verzilor" după două înfrângeri la rând



 

**VIDEO** St. Etienne - Guingamp 3-0. Prima victorie a

Saint-Etienne a câştigat cu 3-0 meciul cu Guingamp, din etapa a 15-a a campionatului Franţei. Toate golurile au fost înscrise în repriza secundă.

"Verzii" au ajuns astfel la trei victorii consecutive în disputele cu Guingamp şi au bifat primul succes după două eşecuri consecutive în campionat.

Gazdele l-au pus la încercare pe portarul advers încă din minutul 7, prin Hamouma. Replica oaspeţilor a venit prin Coco, care nu nimerit spaţiul porţii.

Până la pauză, şi Briand şi-a trecut în cont o ratare importantă.

Golul a venit în cele din urmă în minutul 52. Tuşierul nu a ridicat fanionul la poziţia de offside a lui Maupay, iar Hamouma a deschis scorul.

Guingamp putea restabili repede egalitatea, dar Briand nu l-a putut învinge pe Ruffier. În celălalt careu, la prima atingere de balon, nou intratul Nolan Roux a fost aproape să dea lovitura.

Danezul Lossl nu a mai avut, însă, ce face la execuţia lui Eysseric, de la punctul cu var.

Saint-Etienne a încheiat meciul în inferioritate, după eliminarea lui Bayal Sall, dar a reuşit să mai înscrie o dată.

Nolan Roux a finalizat o fază spectaculoasă a gazdelor, care s-au impus cu 3-0 şi care ocupă locul 5 în Ligue 1.

St. Etienne: Ruffier - Pierre-Gabriel (Polomat 61), Bayal Sall, Perrin, Assou-Ekotto - Lemoine, Clement - Hamouma (Pajot 88), Eysseric, Monnet-Paquet - Maupay (Roux 69)

Antrenor: C. Galtier

Guingamp: Lossl - Jacobsen, Kerbrat, Sorbon, Leveque - Coco (Benezet 72), Diallo, Sankhare, Salibur (De Pauw 81) - Briand, Dembele (Privat 72)

Antrenor: J. Gourvennec

Источник – DIGIsport


ПРОКОММЕНТИРОВАТЬ

КОММЕНТАРИИ



sports.md

Cамые обсуждаемые

Самые популярные

  • за год
  • за 6 месяцев
Loading...
Наверх ↑