Iordănescu, entuziast după victoria de la Cluj: "Jocul nostru va fi și mai consistent și mai estetic"



01 марта 2015

**VIDEO** Iordănescu, entuziast după victoria de la Cluj:

VIDEO CFR Cluj - Pandurii 0-4. Gorjenii au reușit să acumuleze primele puncte în 2015 și au speranțe mari că vor evita retrogradarea.

Antrenorul Pandurilor a ținut să își felicite jucătorii pentru evoluția din partida de duminică seara:

"Băieții au avut implicare, determinare, în felul cum au abordat acest joc. Am întâlnit un adversar care suferă din cauza situației financiare, dar care a avut un prim 11 competitiv, cu jucători de cupe europene. Știam că nu ne va aștepta un meci ușor.

Am reușit să marcăm repede și asta ne-a ajutat să ne descătușăm. Am controlat în mare parte jocul, ne-am creat multe coazii. În final e bine, acest rezultat ne dă încredere pentru viitor. Atunci când nu am avut mingea, am fost agresivi.", a spus Edi Iordănescu, la "Fotbal Club".

Pandurii va întâlni etapa viitoare Ceahlăul, tot în deplasare, un meci important între două formații care vor să evite retrogradarea.

"Trebuie să ne bucurăm de acest meci și apoi să ne concentrăm pe următoarea deplasare, la Piatra Neamț, care va fi un derby, având în vedere situația pe care o avem.", a declarat antrenorul gorjenilor.

Eric și Shalaj au fost introduși pe parcurs, însă au reușit să înscrie. Iordănescu este mulțumit de evoluția lor și speră să îl aibă cât mai rapid și pe Răduț în primul 11: "Cei doi au intrat bine de pe margine, sunt jucători de valoare. Eric muncește, se pregătește, sper să îl câștig rapid în echipă. Îmi doresc să îl recâștig și pe Răduț, care a fost accidentat, apoi suspendat. Cu ajutorul tuturor sper să ieșim rapid din zona de jos a clasamentului."

Cu toate că echipa a câștigat două dintre cele 3 meciuri jucate în 2015 (turul semifinalelor din Cupa Ligii cu Dinamo 2-1), gorjenii nu au obiective mărețe în acest sezon:

"Nu ne putem hazarda. Trebuie să avem continuitate și să fim constanți. Am făcut niște pași, însă distanța mai există încă. Sunt sigur că în momentul în care vom reuși să ne detașăm de partea a doua a clasamentului, jocul va fi și mai consistent și mai estetic.", a conchis Iordănescu.

Источник – DIGIsport


ПРОКОММЕНТИРОВАТЬ

КОММЕНТАРИИ



sports.md

Cамые обсуждаемые

Самые популярные

  • за год
  • за 6 месяцев
Loading...
Наверх ↑