Organizatorii Mondialului din Qatar arată cum vor fi răcoriţi fanii fotbalului (VIDEO)



 

Organizatorii Mondialului din Qatar au prezentat controversatul sistem de răcire a aerului. În capitala ţării, Doha, a început să activeze o zonă pentru fani unde temperatura aerului este scăzută artificial cu peste 30 de grade Celsius.

Acest orăşel fotbalistic a devenit primul spaţiu în aer liber în care a fost instalat celebrul sistem de răcire a aerului. În limitele acestui edificiu improvizat, temperatura coboară până la 13 grade Celsius, în timp ce temperaturile obişnuite din această perioadă sunt de peste 40 de grade.

"A fost o adevărată provocare pentru noi identificarea sistemelor de răcire care ar putea funcţiona în spaţiile exterioare. Am reuşit să facem acest lucru cu mult timp înaintea turneului final", a spus directorul de marketing, Qatar-2022, Nasser Al Khater.

În acest mic orăşel fotbalistic încap peste 500 de persoane. Pe ecrane mari, microbiştii pot urmări meciurile de la Mondialul din Brazilia. Oficialii din Qatar spun că asemenea instalaţii de climatizare vor fi instalate pe toate stadioanele turneului final din 2022.

"Temperatura afară este de plus 50 de grade, iar umiditatea este foarte înaltă. Aici temperatura este suportabilă pentru a privi un meci", a zis o persoană.

Sistemele de răcire a aerului au fost implimentate din cauza criticilor aduse micului stat asiatic. Mai mulţi oficiali din lumea fotbalului au declarat că temperaturile ridicate din Qatar vor transforma Mondialul într-un coşmar. În acelaşi timp, FIFA a discutat posibilitatea ca turneul să fie transferat pe timp de iarnă, însă a renunţat la această idee.

Источник – PublikaTV


ПРОКОММЕНТИРОВАТЬ

КОММЕНТАРИИ



sports.md

Cамые обсуждаемые

Самые популярные

  • за год
  • за 6 месяцев
Loading...
Наверх ↑