Vâlceanu: "Gâlcă e unul dintre antrenorii mei preferați. Rămânem pricipalii favoriți la titlu"



 

**VIDEO** Vâlceanu:

Robert Vâlceanu a deschis scorul pentru Steaua în primul meci câștigat de campionii României în mandatul lui Costel Gâlcă, 4-1 cu englezii de liga a 3-a de la Oldham Athletic (VIDEO și DETALII AICI).

Mijlocașul în vârstă de 17 ani, care în sezonul precedent a devenit al doilea în topul celor mai tineri marcatori din istoria Ligii 1 (DETALII AICI), spune că are încredere că Steaua ar putea câștiga și al treilea titlu la rând în stagiunea următoare, fiind principala favorită. Până atunci, însă, pe 11 iulie joacă pentru primul trofeu al sezonului cu Astra, în Supercupa României.

Vâlceanu îl cunoaște de mai multă vreme pe antrenorul Costel Gâlcă, fiindu-i elev și la naționala U17, cea de la care tehnicianul a ajuns pe banca roș-albaștrilor. "E unul dintre antrenorii mei preferați", afirmă primul marcator al meciului în care Steaua a "spart gheața" în meciurile de pregătire din această vară.

"Mă bucur că am marcat, îmi dă mai multă încredere și moral. Nu știu cât moral ne dă victoria, vedem în Supercupă. Am forțat victoria și am căutat un joc bun, fiindcă nu am avut rezultate foarte bune în meciurile de pregătire.", a declarat Robert Vâlceanu, la finalul meciului Steaua - Oldham Athletic 4-1.

"Îl cunosc de mai mult timp pe Costel Gâlcă. Chiar îmi place, e unul dintre antrenorii mei preferați. L-am avut la loturile de juniori o perioadă de o jumătate de an. Mi se pare un antrenor foarte bun, îi place să comunice cu jucătorii. Nu contează pentru domnul Gâlcă faptul că eu am 17 ani și Luci - 34 (n.r. Lucian Sânmărtean). Luci mă ajută, îmi dă sfaturi și mă învață.", a mai spus tânărul mijlocaș al Stelei.

"Sunt foarte încrezător în privința titlului, cred că putem să îl luăm și în sezonul ăsta. Eu zic că noi suntem principalii favoriți. Rezultatele din meciurile amicale sunt înșelătoare, vom vedea în campionat ce va fi. Vor fi alte rezultate, alt joc și altă determinare.", a adăugat Vâlceanu.

Primul "hop" în calea Stelei pentru calificarea în grupele UEFA Champions League sunt norvegienii de la Stromsgodset, pe care îi vor întâlni pe 16 iulie în manșa întâi a turului al doilea preliminar. Nordicii sunt, deocamdată, o necunoscută pentru jucătorii campioanei României, dar suprafața sintetică de joc este socotită drept un dezavantaj pentru "militari": 

"Nu am apucat să văd nimic din jocurile celor de la Stromsgodset, încă nu i-am urmărit. O să fie diferit cu ei, nu suntem obișnuiți să jucăm sau să ne antrenăm pe sintetic. Vă dați seama că ne dezavantajează. Sperăm să facem o figură bună."

 

Источник – DIGIsport


ПРОКОММЕНТИРОВАТЬ

КОММЕНТАРИИ



sports.md

Cамые обсуждаемые

Самые популярные

  • за год
  • за 6 месяцев
Loading...
Наверх ↑