Echipa lui Iordănescu nu mai știe să înscrie. Selecționerul explică: "3 jucători de atac sunt în afara ariei"



08 сентября 2015

 

**VIDEO** Echipa lui Iordănescu nu mai știe să înscrie. Selecționerul explică:

VIDEO România - Grecia 0-0. Tricolorii rămân pe locul secund în grupa F a preliminariilor Euro 2016, iar Anghel Iordănescu acuză absențele de marcă pentru impotența ofensivă arătată de echipa sa în ultimele două partide de calificare, cu Ungaria (0-0) și Grecia (0-0).

"Regretăm și îmi pare rău că nu am reușit să câștigăm. Felicit suporterii pentru atmosfera creată, că ne-au susținut pe toată durata partidei. Nu am ce să le reproșez băieților, și-au dorit victoria, au încercat să joace ofensiv. Din păcate, nu am fost mai limpezi în treimea adversă și nu am reușit să marcăm, deși am avut câteva ocazii.

Dacă vă amintiți, la una dintre conferințele mele, vă spuneam că avem mari probleme în ceea ce privește jucătorii din străinătate, care nu reușesc să-și găsească cadența la echipele lor de club. Aceste lucruri au contat și contează în jocul echipei naționale, precum și faptul că trei dintre jucătorii noștri de atac care ar fi putut să ne ajute astăzi, Rusescu, Stancu și Marica, sunt încă în afara ariei de selecție din cauza problemelor personale. Lucrurile sunt foarte clare.

Marica vine după o pauză de 8 luni de zile, accidentat, cu operație. Faptul că nu a avut în ultimele 10 luni activitate și nici nu a putut să joace e clar că l-a adus în această situație. Sper ca în această lună jucătorii noștri să joace mai mult și după aceea, la meciurile cu Finlanda și Feroe, să obținem rezultatele pe care ni le dorim. Am păstrat diferența între noi și Ungaria, cred că trebuie să câștigăm meciul de la București cu Finlanda", a declarat Anghel Iordănescu ÎN DIRECT la Digi Sport Special.

România nu a reuşit nici de data aceasta să convingă, acesta fiind al treilea rezultat consecutiv de 0-0, după cele din deplasare cu Irlanda de Nord şi Ungaria. În ultimele două partide din grupă, România va întâlni, luna viitoare, Finlanda, la Bucureşti (8 octombrie), şi Insulele Feroe, în deplasare (11 octombrie).


Источник – DIGIsport


ПРОКОММЕНТИРОВАТЬ

КОММЕНТАРИИ



sports.md

Cамые обсуждаемые

Самые популярные

  • за год
  • за 6 месяцев
Loading...
Наверх ↑