Rooney a marcat contra Elveţiei golul care l-a transformat în golgheterul all-time al Angliei!



09 сентября 2015

 

**VIDEO** Rooney a marcat contra Elveţiei golul care l-a transformat în golgheterul all-time al Angliei!

Wayne Rooney a marcat golul de 2-0 şi a închis tabela în meciul dintre Anglia şi Elveţia, din preliminariile EURO 2016. Reuşita atacantului lui Manchester United l-a transformat pe acesta în cel mai bun marcator din istoria reprezentativei Angliei.

Rooney a transformat un penalty şi a ajuns la cota 50 în tricoul britanicilor, pe care l-a îmbrăcat în 107 rânduri, moment în care i-au dat lacrimile. Ajuns la 29 de ani, acesta l-a depăşit pe legendarul Bobby Charlton, care marcase de 49 de ori în 106 meciuri. Podiumul este completat de Gary Lineker, cu 48 de goluri în 80 de meciuri.

"Este un sentiment incredibil. Am fost aproape în ultimele meciuri şi este un vis împlinit. Am avut emoţii, este o onoare şi sunt foarte mândru de asta. Ştiam că este un moment imens. Mi-am ales colţul şi am şutat în forţă. Nu puteam să îmi imaginez că aş putea să fiu cel mai bun marcator al Angliei, înainte de 30 de ani", a declarat Wayne Rooney după meci.

Vârful a marcat primul gol pentru Anglia în 2002, într-un meci cu Macedonia, pe vremea când avea numai 17 ani. Acesta a devenit în acest moment al cincilea jucător european în activitate care a înscris pentru echipa naţională cel puţin 50 de goluri, după Robbie Keane, David Villa, Zlatan Ibrahimovic şi Cristiano Ronaldo.

Recordul lui Charlton a fost doborât după 45 de ani, în urma celor 7 goluri marcate de Rooney în ultimele 7 partide jucate pentru naţionala Angliei.

Источник – DIGIsport


ПРОКОММЕНТИРОВАТЬ

КОММЕНТАРИИ



sports.md

Cамые обсуждаемые

Самые популярные

  • за год
  • за 6 месяцев
Loading...
Наверх ↑