Muntenegru - Austria 2-3. Gazdele au condus de două ori și nu mai au șanse de calificare



010 октября 2015

 

**VIDEO** Muntenegru - Austria 2-3. Gazdele au condus de două ori și nu mai au șanse de calificare

Eșec dureros pentru naționala din Muntenegru, în fața deja calificatei reprezentative a Austriei.

În direct la Digi Sport 4, gazdele au avut primele emoții în minutul 14, atunci când Janko a trecut pe lângă deschiderea scorului. Golul a venit până la urmă în poarta austriacă: Vucinic a făcut 1-0 în minutul 32 al întâlnirii.

Bucuria ex-iugoslavilor nu a fost una de durată, pentru că egalarea a venit după pauză, atunci când Janko s-a revanșat pentru ratarea din prima repriza (55). Fanii muntenegreni au început să spere din nou la jumătatea părții secunde, datorită lui Beciraj, care le-a readus pe gazde în avantaj (68).

Calificați deja la Euro 2016, fotbaliștii din naționala Austriei au evoluat relaxat și au avut o nouă ocazie în minutul 78, dar Harnik nu a reușit să-l păcălească pe Poleksic. Imediat, a venit rândul portarului oaspeților, Almer, să își salveze echipa, la tentativa lui Mandic (79). 

Până la urmă, egalitatea a fost restabilită cu 10 minute înainte de final. Arnautovic a scos naționala din Muntenegru din cărțile calificării la Euro (81).

Mai mult, Austria a reușit chiar să câștige meciul în ultimele minute. Sabitzer a nimerit întâi bara (84), apoi a stabilit rezultatul final când gazdele jucau in zece, după eliminarea lui Vucinic (87).

S-a terminat 3-2 pentru oaspeți, care au opt victorii și un egal și au câștigat detașat Grupa G.

Muntenegru - Austria 2-3
Au marcat: Vucinic 32, Beciraj 68 / Janko 55, Arnautovic 81, Sabitzer 90+2
Eliminat: Vucinic 87

Muntenegru: Poleksic - Rodic, Savic, Simic, Tomasevic (Balic 74) - Marusic, Vukcevic, Boljevic (Zverotic 56), Beciraj - Mugosa (Mandic 64), Vucinic
Selecționer: Branko Brnovic

Austria: Almer - Klein, Prodl, Dragovic, Fuchs - Baumgartlinger, Alaba (Sabitzer 82) - Harnic, Junuzovic (Jantscher 82)Arnautovic - M. Janko (Okotie 82)
Selecționer: Marcel Koller

></p>                    </div>
                                    <div class=

Источник – DIGIsport


ПРОКОММЕНТИРОВАТЬ

КОММЕНТАРИИ



sports.md

Cамые обсуждаемые

Самые популярные

  • за год
  • за 6 месяцев
Loading...
Наверх ↑