PREMIERĂ! Lotul paralimpic de tenis va participa la un turneu de la Harkov



014 августа 2013

 

Paralimpicii moldoveni vor participa în premieră la un turneu de tenis din seria Futures. Competiţia se va desfăşura în oraşul ucrainean Harkov, iar ţara noastră va fi reprezentată de cinci sportivi. "Avem emoţii, dar cred că vom reuşi să facem faţă", a declarat Cornel Baran, unul dintre membrii lotului.

Lotul paralimpic de tenis al Moldovei se pregăteşte pentru un turneu din seria Futures. Competiţia se va desfăşura în oraşul ucrainean Harkov.

"Avem şanse să trecem de prima rundă, iar asta înseamnă 20 de puncte în clasamentul mondial. În lume sunt 700 de paralimpici care participă la turneele de tenis, iar dacă sportivii noştri vor ajunge printre primii 300 sau 400, acest lucru este deja foarte important pentru ţara noastră", a declarat preşedintele asociaţiei Invasport, Serghei Afanasenco.

Pentru a participa la competiţia de la Harkov, tenismenii moldoveni sunt nevoiţi să achite 33 de mii de lei. O parte din această sumă a fost oferită de Ministerul Tineretului și Sportului.

"Este un şi un stimul pentru băieţii aceştia de a trăi, de a se inspira, de a se bucura de viaţă pentru că nu se compară cu nimic atunci când obţii o victorie, când ai un rezultat, când eşti observat, când eşti remarcat. Aceasta este foarte important pentru dânşii. Uitaţi-vă cât sunt ei binedispuşi şi bucuroşi de viaţă", a spus ministrul Tineretului şi Sportului, Octavian Bodişteanu.

La turneul de la Harkov vor participa 24 de tenismeni din România, Ucraina, Rusia, Turcia şi Iran.

"Am un pic emoţii, pentru că până acum nu am participat la astfel de campionate. Vor fi 24 de jucători, sperăm să câştigăm. Chiar dacă o să mergem şi nu o să luăm niciun loc, este deja un plus că am participat la acest campionat", este convins tenismenul Cornel Baran.

Turneul de tenis Futures pentru paralimpici de la Harkov se va desfăşura în perioada 22-24 august. Ţara noastră va fi reprezentată de cinci sportivi: Serghei Afanasenco, Ion Duca, Cornel Baran, Serghei Socolov şi Dumitru Focşa.

Источник – PublikaTV


ПРОКОММЕНТИРОВАТЬ

КОММЕНТАРИИ



sports.md

Cамые обсуждаемые

Самые популярные

  • за год
  • за 6 месяцев
Loading...
Наверх ↑