Naţionala de rugby a Moldovei a învins Polonia



Foto: trm.md

Naţionala de rugby a Moldovei a învins Polonia cu scorul de 48-25 în cel de-al doilea meci jucat în grupa 1B a Cupei Europei pe Naţiuni, ediţia 2014-2016. Moldova a dominat clar prima repriză a partidei şi la pauză conducea deja cu 31-13. Eroul meciului a fost Oleg Prepeliţă, care a reuşit patru eseuri.

"M-am aşteptat la un meci mai greu, dar am fost cu mult peste adversar. Sperăm să o ţinem tot aşa până la finalul competiţiei", a declarat Oleg Prepeliţă,  jucător Moldova.

Dumitru Arhip a reuşit două eseuri, iar Gheorghe Gajion unul. Mihai Golubenco a fost autorul a cinci transformări, iar britanicul naturalizat Craig Felston a mai adus două puncte pentru selecţionata noastră, realizând şi el o transformare.

"Sunt mândru de jucători, pentru că au jucat mai bine decât în meciul cu Ucraina. Asta pentru că deja de două săptămâni băieţii sunt împreună şi s-au pregătit de aceste meciuri", a menţionat preşedintele FM de rugby, Vasile Revenco.

După această victorie, Moldova a devenit lider în grupa 1B, cu 10 puncte. Următorul meci "haiducii" îl vor juca pe 22 noiembrie, tot la Chişinău, cu reprezentativa Suediei.

Источник – PublikaTV


ПРОКОММЕНТИРОВАТЬ

КОММЕНТАРИИ



sports.md

Cамые обсуждаемые

Самые популярные

  • за год
  • за 6 месяцев
Loading...
Наверх ↑