Bergodi le-a transmis un mesaj jucătorilor de la Rapid: ”Asta ne lipsește în acest moment!”



Bergodi le-a transmis un mesaj jucătorilor de la Rapid: **”Asta ne lipsește în acest moment!”**

Noul antrenor al Rapidului, Cristiano Bergodi, a vorbit despre meciul de luni cu cei de la Chiajna, despre atmosfera din lot, dar a avut cuvinte de laudă și la adresa lui Cristi Pustai.

La conferința oficială de presă, de dinaintea meciului cu Chiajna, Bergodi a spus că nu s-a decis încă dacă va schimba sistemul de joc.

”Urmează un meci foarte important mai ales că suntem la opt etape de finalul campionatului. Va fi foarte important să câștigăm cu cei de la Chiajna. Vom face maximum de efort pentru a câștiga acest meci, mai ales că evoluăm în fața unei echipe bune.

Am întâlnit un grup, care nu era cu moralul foarte bun, mai ales că băieții vin după trei înfrângeri la rând. Dar, eu cred că situația s-a schimbat, este și un alt antrenor acum. Nu știu dacă era liniște înainte, dar acum este. Jucătorii nu mai trebuie să se gândească la asta, atmosfera este foarte bună”, a spus italianul.

Cristiano Bergodi a fost chestionat și în privința predecesorului său, Cristi Pustai, cel care încă mai este antrenorul giuleștenilor în acte.

”Nu este un lucru important pentru mine, Cristi este colegul meu, dar nu mă interesează pe mine ce mai are el de luat de la Rapid. Eu m-am întâlnit cu el, am stat la masă, a fost amabil, mi-a explicat situația jucătorilor”, a mai spus tehnicianul.

Italianul nu s-a decis asupra formulei de start, dar a admis că Daniel Pancu ar putea evolua luni seară în Giulești

”Pancu a reintrat în programul echipei, după o zi în care s-a pregătit separat. mai sunt trei zile pentru a decide dacă va juca sau nu. Important este ca cei care vor intra pe teren să arate voință, determinare și sacrificiu. Asta îi lipsește Rapidului în acest moment. Eu sunt convins că ne vom salva de la retrogradare”, a conchis Bergodi.

Următorul meci al Rapidului este, în Giulești, cu ilfovenii de la Concordia Chiajna, luni, 20 aprilie, de la ora 20:30, ÎN DIRECT la Digi Sport 1, precum și pe digisport.ro și m.digisport.ro, EXCLUSIV pentru abonații rețelei de internet ai RCS-RDS.

Fazele VIDEO vor fi redate în timp real pe digisport.ro, precum și pe m.digisport.ro.

Meciurile pe care Rapid le mai are de disputat în acest sezon

Concordia Chiajna (a)

FC Brașov (d)

Botoșani (a)

CSMS Iași (d)

Ceahlăul (d)

CSU Craiova (a)

CFR Cluj (d)

Pandurii (a) 

Источник – DIGIsport


ПРОКОММЕНТИРОВАТЬ

КОММЕНТАРИИ



sports.md

Cамые обсуждаемые

Самые популярные

  • за год
  • за 6 месяцев
Loading...
Наверх ↑