Donbaschet a învins BC Rîbniţa cu 107:83



 

Campioana Moldovei, Donbaschet, a început noul sezon cu o victorie categorică în campionat. Câştigătoarea ultimelor două ediţii ale Diviziei Naţionale a învins BC Rîbniţa, cu 107-83. "În acest an, vrem să câştigăm cel de-al treilea titlu la rând", a declarat după meci unul dintre jucători echipei, Eugen Nartov. Într-un alt meci, Admirals a obţinut prima victorie în campionat din istoria echipei.

După ce a fost liberă în prima etapă, Donbaschet a debutat în acest sezon în runda a doua, cu BC Rîbniţa. Campioana în exerciţiu s-a impus cu 107-83, după ce a dominat pe parcursul întregului meci. Cel mai bun jucător al partidei a fost veteranul Eugen Melnic, cu 34 puncte marcate.

"Vom încerca să reuşim hat-trick-ul. Adică vrem să câştigăm titlul pentru al treilea an consecutiv. Următorul meci va fi greu, cu Gama Cahul. Au mulţi jucători de peste hotare. Trebuie să ne pregătim bine", a declarat Eugen Nartov, jucător Donbaschet.

Într-un alt meci al etapei a doua, debutanta Diviziei Naţionale, Admirals a obţinut prima victorie în campionat. Echipa antrenată de americanul Mike Grinder a învins Soroca-Baschet cu 88-63. Cel mai bun jucător al meciului a fost Artur Istrate, cu 24 de puncte marcate.

În a doua etapă s-au mai jucat încă două meciuri. Echipa Universităţii de Medicină a pierdut partida cu Ceadîr-Baschet, scor 73-85, iar Gama Cahul a surclasat UASM cu 85-55, în singurul meci al rundei care s-a jucat în afara capitalei. Şcoala Sportivă Nr.2, din Tighina, a fost liberă în această etapă.

Источник – PublikaTV


ПРОКОММЕНТИРОВАТЬ

КОММЕНТАРИИ



sports.md

Cамые обсуждаемые

Самые популярные

  • за год
  • за 6 месяцев
Loading...
Наверх ↑