Naţionala Lituaniei a venit în Moldova fără cei mai buni atacanţi ai momentului



 

Veste bună pentru tricolori! Din lotul Lituaniei vor lipsi cei mai buni atacanţi ai momentului, Cesnauskis şi Sernas.

Naţionala Lituaniei a venit în Moldova după o campanie preliminară în care a obţinut tot atâtea puncte ca şi tricolorii, 11. Finalul calificărilor a fost însă diferit pentru cele două echipe. În timp ce Moldova a câştigat ultimele meciuri, cu San Marino şi Muntenegru, balticii au pierdut ultima partidă, jucată cu Bosnia.

"În acest moment, noi nu suntem în stare să jucăm de la egal la egal cu aşa echipe puternice ca Bosnia. Din această cauză, anume ei şi s-au calificat la Campionatul Mondial", a declarat selecţionerul Lituaniei, Igoris Pankratjevas.

Din cauza accidentărilor, din lotul Lituaniei lipsesc o serie de jucători importanţi, cum ar fi atacanţii Darvydas Sernas, de la Gaziantepspor, şi Edgaras Cesnauskis, de la FC Rostov, care au marcat împreună zece goluri pentru selecţionată.

"Pentru acest meci am convocat mulţi jucători tineri, care vor avea ocazia să-şi demonstreze valoarea. Dar noi am făcut un drum lung până aici şi nu am venit ca să pierdem", a precizat Pankratjevas.

Partida Moldova - Lituania se va juca în această seară, pe stadionul Zimbru, din Capitală, de la ora 19:00. Aceasta va fi cea de-a şaptea întâlnire dintre cele două selecţionate. Până acum, Moldova a obţinut două victorii, a suferit două înfrângeri, iar alte două partide s-au încheiat la egaitate.

Источник – PublikaTV


ПРОКОММЕНТИРОВАТЬ

КОММЕНТАРИИ



sports.md

Cамые обсуждаемые

Самые популярные

  • за год
  • за 6 месяцев
Loading...
Наверх ↑