Goian merge tot pe mâna Stelei, dar atenționează: "Va lua titlul, dar din vară nu știu ce va fi"



018 декабря 2014

 

**VIDEO** Goian merge tot pe mâna Stelei, dar atenționează:

Steaua este tot mai aproape de un nou titlu în Liga 1, dar roș-albaștrii nu și-au îndeplinit obiectivul în Europa, unde au ratat calificarea în primăvara europeană.

Fost jucător al Stelei, Dorin Goian crede că echipa din Ghencea va cuceri titlul fără mari emoții, chiar dacă se va despărți de unii jucători în iarnă, însă atenționează că lucrurile pot să stea altfel din vară.

"Chiar dacă vor pleca câțiva jucători în iarnă, sunt sigur că Steaua nu va avea probleme în lupta la titlu. Totuși, nu știu din vară ce va fi. În acest sezon, chiar și cu aceste plecări, Steaua rămâne favorită certă la câștigarea titlului. Când joci în preliminarii în Europa, întâlnești echipe mai puterince decât cele din campionatul intern. Ideal ar fi să se cumpere niște jucători valoroși, dar acum depinde și de bugetul echipei.

Steaua nu vrea să dea mulți bani pe achiziționarea jucătorilor și se bazează pe jucătorii care prind un sezon bun la alte echipe și apoi vin acolo. De multe ori, s-a întamplat ca acești jucători să nu confirme. La Steaua, toată lumea așteaptă că orice jucător să se adapteze repede. Nimeni nu așteaptă!

A fost si cazul lui Lemnaru, care nu s-a adaptat și s-a întors înapoi. E posibil să se întâmple același lucru și cu Mihai Roman (n.n. atacantul celor de la Pandurii). Ca să joci la Steaua, trebuie să ai și o doză de tupeu fotbalistic, mai ales când ești vârf de atac", a spus Goian, la Fotbal Club, pe Digi Sport 1.

Fundașul lui Asteras Tripolis a fost impresionat de forma excelentă a lui Lucian Sânmărtean și speră ca Steaua să nu se despartă de jucătorul în vârstă de 34 de ani:

"Sânmărtean a jucat foarte bine la Steaua, în ciuda vârstei. El a prins un sezon bun, acum depinde și de pretențiile lui financiare. Ideal ar fi să rămână! La Steaua e vorba și de acel plafon de salarii și nu se dorește cheltuirea multor bani".


Источник – DIGIsport


ПРОКОММЕНТИРОВАТЬ

КОММЕНТАРИИ



sports.md

Cамые обсуждаемые

Самые популярные

  • за год
  • за 6 месяцев
Loading...
Наверх ↑