Un fost adversar al Stelei a marcat golul anului pentru Legia Varșovia



**VIDEO** Un fost adversar al Stelei a marcat golul anului pentru Legia Varșovia

Fosta adversară a Stelei din play-off-ul pentru grupele UEFA Champions League, din urmă cu doi ani, dar și una dintre adversarele campionilor din seria amicalelor disputate în cantonamentul din vară, Legia Varșovia, s-a calificat în Cupa Poloniei după ce a trecut cu 4-1 de Chojniczanka Chojnice, locul 15 în a doua divizie.

Dincolo de faptul că primul gol al celor de la Legia a fost marcat de Stojan Vranjes, fostul jucător al celor de la Pandurii Târgu Jiu și al celor de la CFR Cluj, care a restabilit egalitatea după ce oaspeții au deschis scorul în minutul 5, scorul pauzei, 3-1, a fost stabilit de Tomasz Brzyski (33 de ani), fundașul elevilor lui Cherchesov.

Brzyski, care a făcut parte din lot la meciurile contra Stelei din vara lui 2013, a primit o pasă la peste 40 de metri de poarta oaspeților, a înaintat câțiva metri, după care a șutat cu stângul, pe colțul scurt, fără nicio șansă pentru portarul advers. Balonul a lovit mai întâi transversala, după care a căzut după linia porții. 

Scorul final a fost stabilit de Nikolic (64).


3-1 Tomasz Brzyski Incredible Goal - Legia... de zidanekrisz

Источник – DIGIsport


ПРОКОММЕНТИРОВАТЬ

КОММЕНТАРИИ



sports.md

Cамые обсуждаемые

Самые популярные

  • за год
  • за 6 месяцев
Loading...
Наверх ↑