Jucătorii Astrei şi-au primit o parte din restanţe: "Mereu am găsit soluţii în momentele critice"



020 октября 2015

 

**VIDEO** Jucătorii Astrei şi-au primit o parte din restanţe:

Astra Giurgiu a reuşit să evite depunctarea şi interdicţia la transferuri, plătind comisionul datorat unei firme de impresariat, în contul transferului mijlocașului Vincent Laban, dar şi amenda de 3.000 de lei aplicată de Comisia de Disciplină în acest caz.

Mai mult decât atât, conducerea liderului din Liga 1 a reuşit să achite o parte dintre restanţele financiare către jucători, a precizat preşedintele giurgiuvenilor, Dani Coman.

"Mereu am gasit soluţii în momentele critice. Am fost în imposibilitatea de a plăti. Am aşteptat banii de la UEFA, iar aceştia au fost blocaţi şi nu am putut să ne onorăm promisiunile.

A fost foarte greu să mergem în faţa jucătorilor şi să le spunem că banii de la UEFA sunt blocaţi şi nu le putem plăti, aşa cum le-am promis, banii pe august şi septembrie.

Era foarte important să plătim azi şi mai avem pe 30, către un alt jucător. Banii de la UEFA vor veni pe 10 decembrie. Azi, cu ajutorul doamnei şi a domnului Niculae, s-a plătit datoria către Laban, iar o parte dintre jucători şi-au primit banii pe luna august. Mâine, vom plăti cealaltă parte pe luna august, iar săptămâna viitoare se vor plăti salariile pe luna septembrie.

Nu are importanţă cum s-a făcut rost de bani. Important era să plătim jucătorii, cu scuzele de rigoare că nu ne-am respectat promisiunea săptămâna trecută, mai ales că sunt pe primul loc şi merită", a declarat Coman, la emisiunea "Fotbal Club", de la Digi Sport.

În aceste condiţii, jucătorii Astrei nu mai pot să depună memorii pentru a deveni liberi de contract. Dani Coman susţine, însă, că niciodată nu s-a pus această problemă.

"Acum nu-şi mai pot depune memorii, dar avem un grup unit, care ţine la echipă. Dacă voiau să-şi depună memorii, o făceau până acum, dar sunt jucători care au caracter", a precizat oficialul giurgiuvenilor.

Источник – DIGIsport


ПРОКОММЕНТИРОВАТЬ

КОММЕНТАРИИ



sports.md

Cамые обсуждаемые

Самые популярные

  • за год
  • за 6 месяцев
Loading...
Наверх ↑