Momentul de glorie al Genovei. Branco decide cel mai intens Derby della Lanterna din istorie

Sampdoria - Genoa, al 64-lea derby genovez din Serie A şi al 92-lea din istorie, se joacă sâmbătă seară, în direct la Digi Sport 3, de la ora 21:45. Duelul din acest an se anunţă cel mai încins din ultimii ani, în condiţiile în care cele două rivale nu se luptă doar pentru supremaţia locală, ci şi pentru un loc de cupă europeană.

De un sfert de secol nu s-a mai întâmplat ca Sampdoria şi Genoa să reuşească împreună un campionat atât de bun, iar confruntarea dintre ele să aibă o miză atât de mare. Din acest punct de vedere, meciul de astăzi are toate ingredientele pentru a deveni un clasic al Seriei A, aşa cum este cazul duelului din 25 noiembrie 1990.

Derby della Lanterna - denumire dată de farul portului din Genova, care aminteşte de zilele de glorie ale oraşului - este una dintre cele mai intense rivalităţi ale fotbalului italian. Asta deşi, până la promovarea lui Sassuolo, Sampdoria era clubul din Serie A înfiinţat cel mai recent. În schimb, adversara sa, Genoa, are o poziţie care nu îi este ameninţată, aceea de cea mai veche echipă din prima ligă din Italia.

Genoa se mândreşte cu lunga sa istorie, care începe în 1893, şi cu faptul că este prima campioană a Italiei. În total, grifonii au cucerit 9 titluri (locul 4 all-time), ultimul venind însă în 1924. De cealaltă parte, Sampdoria, înfiinţată în 1946, în urma fuziunii dintre Sampierdarenese şi Andrea Doria, este ultima câştigătoare de Scudetto care nu vine din Milano, Torino sau Roma, performanţă reuşită în sezonul 1990/91. A fost apogeul unui proiect început cu un deceniu în urmă şi care a adus în palmaresul clubului, pe lângă amintitul titlu, trei Cupe ale Italiei, o Supercupă a Italiei şi o Cupă a Cupelor.

Perioada de glorie a Sampdoriei a coincis cu un declin accentuat al rivalei locale, care a alternat prezenţele în Serie A cu retrogradările. Dar, în 1989, Genoa a reuşit să revină în prima ligă după o pauză de cinci ani şi să se menţină acolo, iar în sezonul în care Doria devenea campioană, grifonii au obţinut cea mai bună clasare în campionat după cel de-Al Doilea Război Mondial, locul 4. Într-un fel, în stagiunea 1990/91, Genova a fost capitala fotbalului italian, cel mai puternic al vremii.

În aceste condiţii, nu este deloc surprinzător faptul că duelul genovez din noiembrie 1990 a rămas printre meciurile clasice ale Seriei A.

Înaintea meciului direct din 25 noiembrie, Sampdoria era considerată favorită indiscutabilă. Echipa antrenată de Vujadin Boskov avea un început foarte bun de campionat, aflându-se pe primul loc, fără a suferi vreo înfrângere în primele nouă etape. Mai mult decât atât, obţinuse două victorii spectaculoase cu Milan, campioana Europei, şi cu Napoli, campioana Italiei, ambele în deplasare. Pe San Paolo a fost o adevărată execuţie, Maradona şi ai lui fiind spulberaţi cu 4-1.

De cealaltă parte, Genoa câştigase o singură dată, terminase şase partide la egalitate şi suferise două înfrângeri, una dintre ele de o manieră categorică, 0-4 la Bari. Rezultatele nu erau deloc bune, dar, din punct de vedere al lotului, grifonii erau departe de mediocritatea din anii precedenţi. În echipa rossoblu evoluau cehoslovacul Tomas Skuhravy, al doilea golgheter al Cupei Mondiale din 1990, care forma un parteneriat letal cu micuţul uruguayan Carlos Aguilera, Stefano Eranio, o aripă excelentă care s-a consacrat defintiv la Milan în anii următori, fundaşul stânga brazilian Branco, viitor campion mondial cu Selecao, sau Fulvio Collovati, ajuns la finalul unei cariere importante al cărei apogeu a fost prezenţa în lotul Italiei care a cucerit titlul mondial în 1982. Pe bancă se afla Osvaldo Bagnoli, un antrenor care îşi făcuse deja un nume în Serie A, după ce o condusese pe Verona spre istoricul Scudetto din 1985.

Dar deşi avea un grup solid şi valoros, Genoa tot era departe de rivala sa locală. Preşedintele Sampdoriei, Paolo Mantovani, începuse construcţia echipei în 1982, atunci când l-a transferat de la Bologna pe tânărul Roberto Mancini. În anii următori, au sosit Pietro Vierchowod, Gianluca Vialli, brazilianul Toninho Cerezo, Gianluca Pagliuca, iugoslavul Srecko Katanec şi Attilio Lombardo, iar în vara lui 1990, a fost cumpărat Alexei Mikhailichenko, noua senzaţie a fotbalului sovietic. Sub conducerea lui Vujadin Boskov, în funcţie din 1986, blucerchiati au ajuns la maturitatea necesară pentru a se lupta de la egal la egal cu marile forţe ale Italiei.

Doria ţintea gloria rezervată până atunci celor de la Milan, Inter, Napoli sau Juventus. Nu se putea împiedica tocmai de Genoa.

Meciul a început înainte de fluierul de start, cu duelul celor două galerii, un spectacol de sunet şi culoare care le-a lăsat de înţeles protagoniştilor din teren că nu e vremea jumătăţilor de măsură. Tensiunea din tribune s-a transmis şi jucătorilor, iar în primele cinci minute, arbitrul Carlo Longhi a fost nevoit să arate două cartonaşe galbene.

Prima ocazie a aparţinut Sampdoriei, considerată echipă gazdă, şi i-a avut în prim-plan pe Vialli şi Mancini. O centrare de pe partea dreaptă a primului l-a găsit demarcat la colţul lung pe actualul antrenor al celor de la Inter Milano, dar şutul din voleu al acestuia s-a oprit în plasa laterală. În schimb, Genoa a profitat de prima şansă de care a beneficiat, iar Eranio l-a bătut pe Pagliuca cu o execuţie imparabilă din interiorul careului.

Luat prin surprindere, liderul a fost incapabil de replică şi Genoa a avut şansa de a se desprinde în finalul primei reprize, când Aguilera a trimis spre poarta părăsită de Pagliuca, dar şutul său a fost blocat cu faţa de Vierchowod. Pe cine nu laşi să moară, nu te lasă să trăieşti. În debutul părţii secunde, Sampdoria a reuşit să revină în meci, în urma unui penalty obţinut de Mancini şi transformat elegant, cu o scăriţă, de Vialli.

Galvanizată de golul marcat, Doria şi-a regăsit jocul bun care a dus-o pe primul loc, mai întâi Dossena, apoi Mikhailicenko fiind blocaţi providenţial de Braglia, portarul grifonilor. Genoa a reuşit însă să depăşească momentul greu, iar Aguilera a anunţat golul victoriei cu o execuţie excelentă din lovitură liberă, la care Pagliuca s-a întins şi a respins în corner.

Goalkeeperul blucerchiato nu a mai putut însă interveni în minutul 74, atunci când Branco a trimis un trasor de la 25 de metri, care s-a oprit aproape de vinclu. Genoa a câştigat cu 2-1, iar fanii grifonilor au folosit imaginile golului decisiv pe felicitările de Crăciun oferite prietenilor sau colegilor care erau suporteri ai Sampdoriei.

„Trebuie să recunosc că nu eu am înscris acel gol. Vreau să spun că nu am fost singur, l-am avut alături pe Dumnezeu”, a spus Branco, într-un interviu acordat în urmă cu câţiva ani cotidianului genovez Il Secolo XIX, încercând astfel să dea reuşitei sale o aură divină.

Intervenţie a divinităţii sau nu, în ciuda diferenţei de valoare şi a distanţei care o separa de rivala sa în campionat, Genoa s-a impus în cel mai important meci al sezonului.

„Am fost umili şi am muncit mult. În schimb, cei de la Sampdoria au vorbit mai mult despre faptul că noi suntem o echipă mult inferioară lor. Dar cred că, pe teren, timp de 90 de minute, am fost mult superiori”, a declarat Branco la finalul întâlnirii.

Tehnicianul învinşilor, Vujadin Boskov, unul dintre cei mai carismatici antrenori care au trecut vreodată prin Italia, nu a părut să fie foarte afectat de eşecul echipei sale. „A fost o partidă ca oricare alta, doar că pe altele le-am câştigat. Aceasta a fost diferenţa”, a glumit sârbul, care nu şi-a iertat însă elevii: „Nu am mai avut un joc de echipă, pentru că toţi au vrut să fie eroi. Acum, suporterii celor de Genoa pot râde de noi”.

Înfrângerea din Derby nu a fost decât un incident de parcurs pentru Sampdoria, care, datorită unei părţi secunde de campionat fără eşec, a câştigat primul şi, până acum, singurul său titlu de campioană, în faţa tandemului Inter-Milan. De cealaltă parte, Genoa a ieşit neînvinsă şi din returul cu blucerchiati (0-0) şi a încheiat campionatul pe locul 4, poziţie care i-a permis să participe în Cupa UEFA în sezonul următor.

Anul foarte bun al celor două genoveze a fost confirmat de prestaţiile din Europa din sezonul următor. Sampdoria a ajuns până în finala Cupei Campionilor, pierdută în prelungiri în faţa Dream Team-ului construit de Johan Cruyff la Barcelona, în timp ce Genoa s-a oprit în semifinalele Cupei UEFA, unde a fost eliminată de viitoarea câştigătoare, Ajax Amsterdam, după ce, în tururile anterioare, trecuse de Dinamo şi de Steaua, dar şi de Liverpool.

A fost apogeul fotbalistic al Genovei, care nu a mai ajuns niciodată de atunci atât de sus.