Argăseală: ”Tănase n-a jucat cu Ludogorets din motive medicale. Nu avem oferte pentru niciun jucător”



021 августа 2014

 

**VIDEO** Argăseală: ”Tănase n-a jucat cu Ludogorets din motive medicale. Nu avem oferte pentru niciun jucător”

Valeriu Argăseală, președintele Stelei, a explicat, ÎN DIRECT la Digi Sport 1, la emisiunea Digi Sport Special, că Tănase a lipsit din teren la meciul cu Ludogorets, de pe Arena Națională, din meciul tur al play-off-ului UEFA Champions League (DETALII), din motive medicale și nicidecum din cauza vreunor negocieri.

„Sunt 60%-70% șanse ca Tănase să joace în meciul retur. Ține doar de partea medicală și de felul în care organismul său răspunde la tratament. Nu este nici 1% adevăr în faptul că motivul pentru care n-a jucat Cristi ieri ar fi fost o negociere. Nu ne-am fi permis să nu jucăm cu un jucător care ieri venea și suferea alături de vestiar”, a declarat Valeriu Argăseală.

Oficialul roș-albaștrilor a explicat că nu există, în acest moment nicio ofertă, nici pentru Cristi Tănase, nici pentru vreun alt jucător al Stelei.

Nu există nicio ofertă în acest moment. Dar în același timp, discuția cu el spune că, în cazul unei oferte, poate pleca. Aceeași discuție a fost și cu Gardoș. Am avut hârtie de la Southampton, că ”da, suntem interesați”, iar în două zile am finalizat negocierile. Așa am fi făcut și acum.

În momentul de față nu mai avem ofertă pentru niciun jucător. Am văzut astăzi pe un site că de la echipa Steaua e un exod de jucători către alte echipe. Aș vrea să nu se mai interpreteze asta, pentru că în momentul în care în tribunele stadionului unde joacă Steaua vin un număr de agenți și scouteri să vadă un jucător, nu înseamnă că acel jucător pleacă”, a mai spus Argăseală.

Președintele campioanei României susține că nu regretă faptul că l-a pierdut pe Younes Hamza în favoarea celor de la Ludogorets, adversara din play-off-ul UCL.

„Dacă aș spune ce simt despre Hamza, ar spune lumea că sunt răutăcios. Eram liniștit deja a doua zi după ce a semnat cu Ludogorets. Nu cred că am făcut o greșeală când am spus că e lipsit de caracter. Așa am simțit atunci. Eu rămân la părerea că un om care și-a dat cuvântul iar apoi a refuzat să semneze un document n-are onoare.

În momentul în care negociezi, poți să te sucești de o mie de ori, asta e negocierea. Dar în momentul în care am spus că batem palma și mâine spun că ne întâlnim în față la alimentară să vă dau contractul, nu mai există scuze.

El a spus acum câteva zile că a făcut o licitație pentru el. Asta a fost. Pentru mine a fost o confirmare că am avut dreptate în privința lui.

Sunt pentru ca jucătorii să câștige, au viață scurtă jucătorii de fotbal, dar cred că nu poți să fii mare fotbalist dacă nu ai onoarea de a-ți respecta cuvântul”, a încheiat Valeriu Argăseală.

Источник – DIGIsport


ПРОКОММЕНТИРОВАТЬ

КОММЕНТАРИИ



sports.md

Cамые обсуждаемые

Самые популярные

  • за год
  • за 6 месяцев
Loading...
Наверх ↑