Avocat pentru cel mai contestat stelist: "E cel mai bun din Liga 1, l-am vrut la Pandurii"



 

**VIDEO** Avocat pentru cel mai contestat stelist:

Steaua a avut un singur jucător la echipa națională la meciul cu Italia, care a reprezentat ultima acțiune a lotului național din 2015. Marele absent a fost Alexandru Chipciu, iar lipsa lui de la prima reprezentativă a fost remarcată inclusiv de antrenorul Petre Grigoraș, care îl socotește cel mai bun fotbalist din campionatul intern.

"Eu l-am dorit când eram la Tg. Jiu, acum câțiva ani", afirmă tehnicianul care a plecat în 2014 de la Pandurii, după primele 17 etape din sezonul 2014-2015. Grigoraș l-a urmărit îndeaproape pe actualul "șeptar" al Stelei, încă de când acesta juca la FC Brașov și spune că în acest moment se așteaptă prea mult din partea lui.

"Nu îmi explic cum de Chipciu nu a fost luat la națională, dar selecționerul știe ce trebuie să facă. Probabil că a vrut să vadă pe altcineva, dar cred că Alex Chipciu va fi pe viitor la echipa națională. Eu cred că e cel mai bun jucător din Liga 1.", a spus Petre Grigoraș, în cadrul emisiunii "Digi Sport Special".

"Cred că s-a făcut prea mult tam-tam în cazul lui. Eu l-am dorit când eram la Tg. Jiu, acum câțiva ani. Cred că se așteaptă prea mult de la el. A și dat foarte mult, într-un context în care avea și printre coechipieri jucători mai importanți. Acum, se așteaptă multe doar din partea lui. Nu trebuie neglijat niciodată, sunt rari astfel de jucători.", a adăugat fostul tehnician de la Pandurii Tg. Jiu.

Источник – DIGIsport


ПРОКОММЕНТИРОВАТЬ

КОММЕНТАРИИ



sports.md

Cамые обсуждаемые

Самые популярные

  • за год
  • за 6 месяцев
Loading...
Наверх ↑