Reușită pentru Murray! Tenismenul este primul finalist de la Australian Open



Foto: huffpost.com

Andy Murray este primul finalist al turneului masculin de tenis de la Australian Open. Acesta l-a eliminat în semifinale pe Tomas Berdych, după un meci de patru seturi.

Andy Murray s-a calificat pentru a patra oară în finala turneului de Mare Şlem de la Australian Open. La ediţia din acest an, Murray l-a învins în semifinale pe cehul Tomas Berdych, după o partidă care a durat trei ore şi 26 de minute.

Primul set a fost unul echilibrat, iar Berdych l-a câştigat la tie-break, acolo unde s-a impus cu 8-6.

Murray s-a dezlănţuit în setul secund, în care nu i-a dat nicio şansă cehului, scor 6-0.

În următoarele două seturi, scoţianul a reuşit câte un break şi nu şi-a mai pierdut niciodată serviciul, câştigând astfel partida cu scorul de 6-7 6-0 6-3 7-5.

La finalul meciului, Murray i-a luat apărarea antrenoarei sale, fosta tenismenă Amelie Mouresmo, care a fost criticată dur în ultima perioadă.

"O mulţime de oameni m-au criticat că muncesc cu ea, dar cred că în această săptămână am demonstrat că Amelie poate fi o antrenoare foarte bună", a declarat tenismenul Andy Murray. 

În ultimul act al competiţiei de la Melbourne, Murray se va întâlni cu câştigătorul celei de-a doua semifinale, în care se întâlnesc Novak Djokovic şi Stanislas Wawrinka.

În finala feminină, programată sâmbătă, vor juca primele două favorite ale turneului, Serena Williams şi Maria Şarapova.

Источник – PublikaTV


ПРОКОММЕНТИРОВАТЬ

КОММЕНТАРИИ



sports.md

Cамые обсуждаемые

Самые популярные

  • за год
  • за 6 месяцев
Loading...
Наверх ↑