Campionatul Mondial de Swimrun a avut loc în Suedia. Sportivii au alergat şi au parcurs înot zeci de kilometri



03 сентября 2014

 

Una dintre cele mai dure competiții din lume, Campionatul Mondial de Swimrun, a avut loc anul acesta în Suedia. Sportivii au alergat 65 de kilometri şi au parcurs înot alţi 10 kilometri.

240 de concurenți din 22 de țări au participat la ediția din acest an a Swimrun World Championship. Competiția desfășurată în arhipelagul Stockolm a fost rezervată echipelor şi s-a desfăşurat în trei categorii, masculin, feminin şi mixt, și a presupus străbaterea a 75 kilometri.

Concurenții au înotat de la o insulă la alta, pe un traseu cu 26 de de insuliţe, care alcătuiesc arhipelagul capitalei suedeze. În total s-au înotat 10 kilometri în ape deschise, restul parcursului fiind destinat alergării.

În competiția masculină s-au impus reprezentanții gazdelor, Lelle Moberg și Daniel Hansson, care au încheiat cursa în opt ore, 16 minute și 19 secunde.

Aceştia i-au învins pe câştigătorii de anul trecut, Bjorn Englund şi Paul Krochak .

Întrecerea feminină a fost adjudecată de o pereche formată din mamă și fiică. Bibben Nordblom și Charlotta Nilsson au trecut linia de sosire după 10 ore, 26 minute și 31 secunde, iar la mixt s-au impus Ulrika Eriksson şi Jonas Udehn.

Competiția are o tradiție de aproape zece ani. Prima ediție a întrecerii a avut loc în 2006.

Источник – PublikaTV


ПРОКОММЕНТИРОВАТЬ

КОММЕНТАРИИ



sports.md

Cамые обсуждаемые

Самые популярные

  • за год
  • за 6 месяцев
Loading...
Наверх ↑