Boxul, popular printre copiii din Cuba! Pentru unii e singura speranţă către o viaţă mai bună (VIDEO)



 

Cuba este cunoscută în lume nu doar pentru trabucuri şi conducători. Boxul amator este sportul la care cubanezii sunt printre cei mai buni din lume. Puţin ştiu însă felul în care cresc viitorii campioni din Cuba, ţară unde boxul este considerat cel mai popular gen de sport printre copii.

Aşa arată o şcoală obişnuită de box din Cuba. Deşi condiţiile lasă de dorit, copiii se pot lăuda cu antrenori de top care au pregătit generaţii întregi şi au stat în ring alături de o mulţime de campioni mondiali şi olimpici.

"Acesta este unul din cluburile boxului cubanez. Pe băieţi îi aşteaptă o viaţă frumoasă atunci când îşi vor îndeplini obiectivele. Ne mândrim cu aceşti copii care lucrează mult, învaţă multe de la noi şi se pregătesc de un viitor în lotul naţional al Cubei", spune antrenorul de box Jorge Donatien.

Cubanezii încep să practice boxul din fragedă copilărie, de la vârsta de nouă ani. Pentru majoritatea dintre ei, acest sport reprezintă singura speranţă pentru o viaţă mai bună.

"Pot deveni un luptător bun. Mama mea va putea să mă vadă la televizor. Şi fratele meu, şi mătuşa mea, şi toată familia se va uita cum eu lupt în ring şi va zice: "Uite-l pe Pedrito al nostru cum boxează la televizor!", sune boxerul de nouă ani Pedro Herrera.

"Sportul rege" în Cuba este, totuşi, baseball-ul, însă boxul a adus cele mai multe bucurii cubanezilor. Începând cu Olimpiada de la Munchen, din 1972, pugiliştii cubanezi au cucerit 34 de medalii olimpice de aur. Cei mai renumiţi boxeri cubanezi din toate timpurile sunt consideraţi Teofilo Stevenson şi Felix Savon, iar cele mai importante performanţe în boxul profesionist le-au realizat Gerardo Gonzalez, Benny Paret şi Eligio Sardinas.

Источник – PublikaTV


ПРОКОММЕНТИРОВАТЬ

КОММЕНТАРИИ



sports.md

Cамые обсуждаемые

Самые популярные

  • за год
  • за 6 месяцев
Loading...
Наверх ↑